Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea a tras un semnal de alarmă asupra crizei demografice fără precedent prin care trece România, avertizând că exodul masiv al populației și scăderea natalității afectează grav județele Moldovei, în special Suceava.
„În ultimii treizeci de ani, peste șase milioane de români au părăsit țara, iar o treime dintre ei provin din județele Moldovei, mulți dintre aceștia din Suceava. România se goleşte de tineri, iar viitorul nostru este pus sub semnul întrebării”, a declarat Petru Negrea de la tribuna Parlamentului într-o declarație politică.
El a subliniat că fenomenul este tot mai vizibil în nordul țării, unde satele se golesc, clasele de elevi se restrâng, iar tinerii specialiști, medici, profesori sau ingineri, aleg să plece spre orașe mai mari sau peste hotare. Deputatul AUR de Suceava a atras atenția să situația este cu atât mai gravă cu cât un copil din patru se naște astăzi în străinătate, semn că milioane de familii românești și-au mutat deja viitorul dincolo de granițele țării.
Petru Negrea a mai spus că în timp ce tinerii români pleacă, România importă zeci de mii de muncitori străini din Sri Lanka, Nepal sau Bangladesh. „Doar în anul 2024, numărul acestora a depășit 150.000, ceea ce arată pierderea echilibrului dintre economie și demografie și eșecul politicilor naționale de repopulare și stimulare a muncii”, a spus Negrea. El avertizează că, dacă nu se iau măsuri urgente, România ar putea scădea sub 15 milioane de locuitori în următoarele două decenii, devenind o țară îmbătrânită, fără forță de muncă și fără perspectivă economică.
În aceeași declarație politică, Petru Negrea a solicitat Guvernului României să adopte o strategie națională de redresare demografică, axată pe întoarcerea românilor din diaspora și reintegrarea lor economică, sprijin real pentru familiile cu copii, prin reduceri fiscale și acces la servicii publice de calitate și programe de locuințe și locuri de muncă pentru tinerii din mediul rural.
„Nu putem construi o națiune puternică pe o fundație demografică în colaps. România nu poate fi salvată prin împrumuturi, ci prin oameni. Iar pentru Suceava, soluția începe cu păstrarea și sprijinirea tinerilor noștri acasă”, a încheiat Petru Negrea.