Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor consideră că actuala majoritate parlamentară PSD-ALDE, alături de UDMR, a pedepsit comunitățile locale prin tăierea unor importante sume de bani care ar fi putut fi folosite pentru investiții. Angelica Fădor a făcut referire la respingerea în Parlament a amendamentului PNL prin care 100% din impozitul pe venit ar fi urmat să revină autorităților locale. Deputatul liberal a arătat că respingerea în Parlament a avut loc după ce în cursul zilei de vineri, 15 decembrie a.c., prin votul PNL, a fost admis amendamentul prin care impozitul pe venit se distribuia în proporție de 100% către autoritățile administrațiilor publice locale.
„Înainte de dezbaterea în plen asupra amendamentului prin care se acorda administrațiilor publice locale o finanțare adecvată, majoritatea PSD-ALDE a mai uzitat de un tertip mizerabil, a convocat senatorii, prin SMS, într-o ședință a Senatului României, cu scopul de a-i scoate din sala de ședințe a Camerei Deputaților. Imediat ce senatorii opoziției au părăsit sala pentru a da curs convocării, majoritatea PSD-ALDE a supus votului amendamentul admis de Comisiile pentru buget și l-a respins”, a declarat Angelica Fădor. Ea a declarat că PNL a solicitat vot nominal, pentru ca fiecare primar din România să poată vedea transparent cum parlamentarii majorității i-au luat aproximativ cinci miliarde de lei din impozitul pe venit, și în același timp i-au confiscat și excedentele bugetare. „Majoritatea PSD-ALDE a respins prin vot și această propunere, de teama de a nu fi identificați de primarii din țară pentru că i-au văduvit de miliarde de lei. Trebuie spus că există și un primar câștigător, unicul, și anume primarul general al municipiului București, pentru care Mihai Tudose a făcut pe Moș Crăciun și i-a oferit 55% din sumele colectate din impozitul pe venit. Toți primarii trebuie să știe că Guvernul le-a luat tuturor și o parte din ceea ce le-a luat va ajunge la doamna Firea, care știe bine să cheltuiască banii publici. Dovadă stau ultimele achiziții publice făcute de PGMB, care mai de care mai trăsnite, în vreme ce majoritatea primăriilor nu au bani nici pentru facturile curente de utilități”, a mai spus deputatul PNL de Suceava.
Fădor: Amendamentul PNL a fost depus pentru a compensa pierderile majore generate de „artificiile fiscale ale Guvernului PSD-ALDE”
Angelica Fădor a subliniat faptul că PSD și ALDE, prin forma bugetului pe 2018, „jefuiesc comunitățile locale” de banii necesari investițiilor în proiecte locale și, mai mult, blochează șansele la dezvoltare construite prin munca românilor din acele comunități.
Deputatul PNL de Suceava a explicat că rațiunea amendamentului PNL este aceea de a compensa pierderile majore generate de „artificiile fiscale ale Guvernului PSD-ALDE”, în dauna comunităților locale. „În ciuda faptului că măsurile fiscale, luate la pachet, duc la aproximativ același nivel total de taxare, cel mai mult au de pierdut autoritățile publice locale. Aceasta întrucât în urma scăderii impozitului pe venit de la 16% la 10% nu a existat compensare”, a încheiat Angelica Fădor.






