Reacție

Deputatul Andreica critică decizia CL Fălticeni de a crește prețul apei potabile



Deputatul Andreica critică decizia CL Fălticeni de a crește prețul apei potabile
Deputatul Andreica critică decizia CL Fălticeni de a crește prețul apei potabile

Deputatul de Suceava Romică Andreica se opune deciziei Consiliului Local Fălticeni de a majora prețul apei potabile furnizate locuitorilor acestui municipiu. Andreica a precizat că decizia CL Fălticeni de a majora prețul apei cu 53% este nejustificată, în condițiile în care primarul acestui municipiu, Vasile Tofan, nu a venit cu o motivație clară care să susțină această creștere.
„Analizând motivația acestei hotărâri, precum și explicațiile date domnul primar Vasile Tofan, am constatat că majorarea este făcută fără o consultare populară. Explicația este de fapt o amenințare la adresa cetățenilor, ca ar rămâne fără apă dacă nu ar avea loc această creștere. Și cred că cetățenii din Fălticeni merită să afle argumentele acestei decizii care îi afectează, și care vizează nu doar primăria, ci și societatea ce administrează serviciul, respectiv ACET SA”, a declarat deputatul PLD de Suceava.
Andreica consideră ca inoportună justificarea acestei majorări prin necesitatea efectuării unor lucrări de modernizare și retehnologizare a serviciului de alimentare cu apă, în condițiile în care sumele necesare ar urma să fie suportate de către populație. În aceste condiții, Romică Andreica a precizat că toate aceste lucrări ar fi trebuit să se execute fie prin intermediul unor împrumuturi bancare, fie prin promovarea unor proiecte cu finanțare europeană. „Nu doresc să politizez acest subiect, dar, în calitate de parlamentar PLD, am solicitat și primăriei Fălticeni o situație cu motivațiile și explicațiile de rigoare, dar încă nu am primit nici un răspuns, și din acest motiv voi cere o analiză în contencios administrativ. Cred ca ar fi păcat ca în Fălticeni, pe lângă Muzeul Apelor, să se înființeze și Muzeul Apei Potabile, sub patronajul primăriei”, a încheiat Andreica.



Recomandări

Localitățile lovite de secetă cer pompierilor să le aducă apă. Flutur a cerut în coaliție „program special de rezolvarea a crizei apei”

Localitățile lovite de secetă cer pompierilor să le aducă apă. Flutur a cerut în coaliție „program special de rezolvarea a crizei apei”