Vot

Deputații juriști aprobă despăgubiri pentru cei care au depus bani pentru Dacia la CEC



Deputații juriști aprobă despăgubiri pentru cei care au depus bani pentru Dacia la CEC
Deputații juriști aprobă despăgubiri pentru cei care au depus bani pentru Dacia la CEC

Deputații din Comisia juridică au aprobat despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziționării de autoturisme Dacia, cu amendamentul că despăgubirile nu se vor acorda din banii obținuți din privatizarea CEC, ci vor consta în acordarea de titluri de stat.
Deputatul PC Nicolae Popa, unul dintre inițiatorii propunerii legislative, a precizat că aceasta a fost respinsă de Senat doar la un vot diferență, dar și-a exprimat speranța că va reuși să obțină aprobarea Camerei Deputaților, în calitate de Cameră decizională.
Popa a arătat că, la nivelul Camerei Deputaților, propunerea a obținut aviz favorabil din partea Comisiei de buget-finanțe, fiind aprobată și de către Comisia juridică, care a fost sesizată pe fond. El a precizat că cele două comisii vor face un raport comun, în condițiile în care pre-rapoartele sunt favorabile.
Propunerea legislativă prevede că persoanele fizice care au depus la CEC, până la data de 1 noiembrie 1990, diverse sume de bani în vederea achiziționării de autoturisme Dacia, au dreptul la despăgubiri.
Despăgubirile vor fi egale cu suma depusă la CEC, indexată cu nivelul ratei inflației, calculat din data depunerii până în ziua achitării, din care se deduce dobânda legală bonificată de CEC pe perioada cât a fost acordată, se arată în propunere.
Comisia juridică a avizat favorabil propunerea legislativă, cu amendamentul că pentru acoperirea financiară a despăgubirilor bănești se vor acorda titluri de stat cu maturitate între 2 și 4 ani.
Deputatul PC Nicolae Popa a arătat că, în acest moment, contravaloarea titlurilor de stat acordate celor care au depus suma integrală pentru achiziționarea unui autoturism Dacia se ridică la 3.500 de Euro, în această situație aflându-se circa 22-23 de mii de persoane.



Recomandări

Proprietarii garajelor ce vor fi demolate pe strada Ștefan Tomșa din Suceava își vor primi banii de despăgubiri în cursul lunii septembrie

Proprietarii garajelor ce vor fi demolate pe strada Ștefan Tomșa din Suceava își vor primi banii de despăgubiri în cursul lunii septembrie

CCI Suceava organizează la Vatra Dornei o dezbatere pe tema legii de acordare a voucherelor de vacanță în sectorul privat

CCI Suceava organizează la Vatra Dornei o dezbatere pe tema legii de acordare a voucherelor de vacanță în sectorul privat. Foto wowbiz.ro
CCI Suceava organizează la Vatra Dornei o dezbatere pe tema legii de acordare a voucherelor de vacanță în sectorul privat. Foto wowbiz.ro

Deputații AUR Suceava, Florin Pușcașu și Dorel Acatrinei, vor înființarea Băncii pentru Dezvoltarea Agriculturii din România