Deputații au respins moțiunea PNL împotriva ministrului Sănătății, Cseke Attila



Plenul Camerei Deputaților a respins, marți, cu 124 voturi „împotrivă”, 95 voturi „pentru” și 7 abțineri, moțiunea simplă depusă de 54 de deputați PNL împotriva ministrului Sănătății, Cseke Attila, intitulată „la Sănătate nimic nu e sănătos”.
Votul asupra moțiunii a fost exercitat deschis, în baza cartelelor de vot.
Pentru a fi adoptată, o moțiune simplă trebuie votată de jumătate plus unu dintre deputații prezenți.
Prin moțiunea simplă, dezbătută marți de plen, PNL cerea ca ministrul Sănătății să aplice măsuri care să deblocheze sistemul sanitar, printre care alocarea unui buget de 6% din PIB pentru acest domeniu, depolitizarea conducerilor spitalelor și asigurarea medicamentelor compensate.
PNL acuza Guvernul că nu pune niciun preț pe sănătate, a cărei situație este cea mai grea din ultimii 20 de ani.
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat, marți, în plenul Camerei Deputaților, că moțiunea simplă „La sănătate nimic nu e sănătos” a fost inițiată din rațiuni politice și că aceasta nu îi este lui adresată, ci predecesorilor săi.