Deputatul PDL Daniel Oajdea a inițiat o lege prin care niciun bugetar cu funcție de decizie nu poate avea venituri lunare mai mari decât salariul șefului statului, singura instituție exceptată fiind Banca Națională a României.
Oajdea a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că o serie de oameni care lucrează în sistemul de stat primesc în continuare venituri „halucinant de mari”, iar această nedreptate trebuie îndreptată prin modificarea legii salarizării unitare a personalului bugetar.
El a spus că are susținerea mai multor colegi din grupul parlamentar al PDL pentru această propunere legislativă și speră să existe și parlamentari ai opoziției care să semneze și să voteze această lege.
Potrivit inițiativei legislative a deputatului PDL, nicio persoană angajată sau care face parte din structurile de decizie ale instituțiilor care activează pe teritoriul României nu poate încasa venituri lunare cumulate care să depășească venitul lunar al președintelui țării.
Pentru cei al căror venit depășește salariul președintelui, limitarea venitului se va face începând cu prima lună după intrarea în vigoare a legii.
O altă prevedere din inițiativa legislativă menționează că veniturile lunare ale personalului angajat sau care face parte din structurile de conducere ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private va fi cel mult egal cu venitul unui secretar de stat. Conform expunerii de motive, personalul din Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private beneficiază de venituri lunare extrem de mari în raport cu munca prestată și realitățile economice din România, astfel că limitarea salariului maxim din aceste instituții la salariul unui secretar de stat ar fi soluția optimă.
Prevederile legii nu se vor aplica Băncii Naționale a României, potrivit proiectului legislativ.
Potrivit lui Oajdea, scopul legii este introducerea unui raport corect și echilibrat al veniturilor pentru angajații tuturor instituțiilor din sectorul de stat, astfel încât aceștia să beneficieze de același tratament prin includerea lor în legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.