Duminică, în cea de-a 15-a etapă a Seriei de Est din Divizia A de handbal, echipa locală CS Universitatea Bucovina Suceava va evolua pe terenul celor de la Universitatea Valahia Târgoviște. Chiar dacă joacă în deplasare, elevii lui Petru Ghervan și Florin Leuciuc au prima șansă în obținerea celor două puncte, deoarece ocupă prima poziție în clasament, față de locul 9 ocupat de adversari, iar în meciul tur s-au impus lejer cu scorul de 39 – 20. Pentru această partidă, sucevenii nu vor putea conta pe aportul a patru jucători, mai exact portarul Nicolaevici, care de la meciul trecut acuză dureri de spate, Mihai Cezar, ce nu s-a refăcut după o operație de apendicită, Gavriloaia și Ignat, cei doi fiind bolnavi de gripă. „Cele două puncte sunt esențiale pentru noi în ecuația promovării, deoarece după acest meci mai jucăm de două ori în deplasare și de patru ori acasă. De aceea vom pune în teren tot ce avem mai bun și asta mai ales că antrenorul lor ne-a avertizat că se va juca dur și că nu vor mai lua o corecție ca în meciul de la Suceava. Sunt convins că cele patru absențe nu ne vor crea probleme foarte mari în acest joc, deoarece avem un lot destul de numeros, cu jucători la niveluri apropiate de valoare sau formă sportivă”, a declarat antrenorul sucevean, Petru Ghervan. Înaintea etapei de duminică, clasamentul Diviziei A arată astfel:
1 U Bucovina Suceava 13 12 0 1 430 306 24
2 Știința Bacău 13 10 0 3 372 330 20
3 HC Focșani 13 9 0 4 353 323 18
4 CS H&V U Pitești 13 8 0 5 339 302 16
5 HCM Piatra Neamț 13 7 0 6 420 379 14
6 HC Vaslui 12 6 0 6 312 322 12
7 U Galați 13 6 0 7 342 358 11*
8 CSM Nitramonia Ena Făgăraș 13 4 2 7 395 392 10
9 U Valahia Târgoviște 12 2 2 8 334 403 6
10 Petrolul Lukoil Ploiești 12 3 0 9 279 358 6
11 CSM Adjud 13 1 0 12 323 426 2
– echipă penalizată cu 1 punct





