Pericole pe șosea

Depistați în stare de ebrietate la volan, nu au putut fi verificați cu etilotestul

Depistați în stare de ebrietate la volan, nu au putut fi verificați cu etilotestul
Depistați în stare de ebrietate la volan, nu au putut fi verificați cu etilotestul

Doi șoferi opriți de polițiști în trafic în timp ce conduceau vehicule fiind sub influența alcoolului nu au fost în stare să sufle în aparatele etilotest din cauza stării de ebrietate în care se aflau. Unul dintre ei a continuat să sfideze organele de poliție, refuzând la spital recoltarea probelor de sânge pentru determinarea alcoolemiei.
Ambii șoferi au fost opriți de echipajele de control în cursul zilei de luni, primul dintre ei fiind verificat în trafic în urma unei sesizări făcute la 112 în jurul orei 12.00, prin intermediul căreia a fost semnalată deplasarea acestuia la volanul unei mașini în comuna Todirești. Astfel, la volanul unui autoturism Dacia a fost identificat Toader B., de 61 de ani, din comună, el nefiind capabil de a sufla în etilotest din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla, aparatul indicând la fiecare încercare eroare de testare. În aceste condiții polițiștii l-au condus la Spitalul Județean Suceava, unde i-au fost prelevate două mostre de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele său, pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere sub influența alcoolului sau altor substanțe”.
Luni seara, în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Rădăuți au oprit pentru control pe strada Piața Unirii din municipiu un autoturism Dacia Logan condus de Ioan B., de 50 ani, din comuna Horodnic de Sus. Întrucât șoferul duhnea a alcool, a fost solicitat sprijinul polițiștilor rutieri pentru testarea cu aparatul etilotest.
Conducătorul auto a încercat testarea, dar invocând diverse motive nu a reușit să sufle, astfel încât nu s-a putut realiza o testare cu aparatul etilotest. Existând suspiciuni clare că acesta consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde însă a refuzat recoltarea probelor în prezența medicului de gardă al unității medicale. El s-a ales la rândul său cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „refuzul prelevării de mostre biologice”, ambii șoferi fiind cercetați în continuare de polițiști.

Recomandări

Femeie ruptă de beată, lovită de o mașină în timp ce mergea haotic pe stradă și împingea un cărucior în care se afla copilul de doar 4 luni

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe Whatsapp și pe Facebook

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook
Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook