Lanț de infracțiuni

Depistat cu permis de conducere fals, după ce a fost oprit pentru că circula cu 92 km/h în localitate

Înregistrarea unui autoturism cu o viteză mult peste cea legală în localitate a dus la identificarea unui șofer care circula cu un permis de conducere contrafăcut.
Incidentul s-a petrecut joi dimineață, când un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Suceava, Biroul Rutier, acționa pe DJ 209D, în localitatea Călinești Enache La un moment dat polițiștii au oprit pentru control un autoturism marca Audi care fusese înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 92 km/h, în timp ce conducătorul auto nu folosea centura de siguranță. Cel de la volan, identificat ca fiind Gavril Z., de 34 de ani, din orașul Cajvana, a prezentat pentru control documentele personale, respectiv cartea de identitate, permisul de conducere auto eliberat de autoritățile ucrainene, declarând că documentele autoturismului nu le are asupra sa.
Polițiștii i-au adresat conducătorului auto întrebări cu privire la modul de dobândire a permisului de conducere, dar acesta nu a putut explica cu exactitate modul în care îl procurase. Întrucât existau suspiciuni cu privire la autenticitatea și valabilitatea permisului de conducere eliberat în Ucraina, conducătorului auto i s-a solicitat să însoțească lucrătorii de poliție la sediul subunității, pentru continuarea verificărilor. S-a stabilit astfel că bărbatul nu posedă permis de conducere auto eliberat de către autoritățile din România.
Având în vedere documentul prezentat polițiștilor, pe numele șoferului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, complicitate la „falsul material în înscrisuri oficiale”, „uzul de fals” și „fals material în înscrisuri oficiale”.

Recomandări

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe Whatsapp și pe Facebook

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook
Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști

Un tânăr fără permis, oprit la un filtru, a așteptat ca polițiștii să coboare din mașină, a întors autoturismul și a fugit