Democrații din municipiul Suceava pun mare accent pe imaginea organizației, fiind interesați ca aceasta să fie cît mai plăcută și atractivă. Acesta probabil a fost și motivul pentru care Departamentul imagine, relații cu mass-media, a fost populat numai cu reprezentante ale sexului frumos.
Ioana Bogdana Crăciun, Marilena Baltaru și Anca Bucevschi sînt cele trei militante PD care compun Departamentul imagine al organizației municipale Suceava a partidului, departament care are dificila sarcină de a promova acțiunile de partid. Departamentul imagine, relații mass-media este condus de Ioana Bogdana Crăciun, care mai deține funcțiile de vicepreședinte și purtător de cuvînt al organizației.