Persoana care s-a aflat în incompatibilitate sau în conflict de interese are restricție un an pentru a accede la o funcție sau o demnitate publică, „cu excepția celor elective”, potrivit modificărilor aduse Legii privind funcționarea ANI, în textul vechi perioada fiind de trei ani.
Guvernul propune, la articolul 26, alineatul 1, că „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese sau incompatibilitatea constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta, și dacă fapta nu întunește elementele constitutive ale unei infracțiuni”.
Textul din Legea 144/2007 privind ANI – care se modifică în urma declarării neconstituționalității unor prevederi – spunea, la articolul 49, alineatul 1, că fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni”.
Totodată, modificările aduse de Guvern Legii ANI, prin proiectul de lege privind consolidarea integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, arată, la articolul 26, alineatul 2, că persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alineatului 1 sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese sau starea de incompatibilitate „este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică care face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor elective, pe o perioadă de până la un an de la data eliberării sau destituirii din funcția sau demnitatea publică respectivă”. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate sau a conflictului de interese, interdicția de un an operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de analiză, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.
Textul inițial era: „(2) Persoana eliberată sau destituită din funcție este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică dintre cele prevăzute la art. 41, cu excepția celor elective, pe o perioadă de până la 3 ani de la data eliberării sau destituirii din funcția sau demnitatea publică respectivă. Interdicția se dispune, la solicitarea Agenției, de către instanța competentă prevăzută la art. 48 alin. (1), ca sancțiune complementară, în cazul confiscării unei părți din averea dobândită sau a unui bun determinat ori în cazul conflictelor de interese”.
Guvernul menține din Legea ANI următorul alineat : „(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție sau, după caz, constituie abatere disciplinară și sancțiunează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective”.
Dar la alineatul (4), Guvernul propune: „Prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârșirii unor abateri dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment”.
Textul din Legea 144 era: „(4) Dacă persoana cercetată nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data rămânerii definitive a actului de constatare, aceasta este decăzută din dreptul de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică dintre cele prevăzute de lege, cu excepția celor elective, pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a actului de constatare. Interdicția se dispune, la solicitarea Agenției, de către instanța competentă prevăzută la articolul 48 alin. (1), ca sancțiune complementară, în cazul confiscării unei părți din averea dobândită sau a unui bun determinat ori în cazul conflictelor de interese”.
Proiectul de lege privind consolidarea integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice conține și prevederi care se suprapun peste actualele prevederi ale Legii ANI și abrogă sau modifică explicit articole declarate neconstituționale de Curtea Constituțională, completând totodată și Legile 115/1996 privind declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților și a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici și ale Legii 161/2003 privind transparența în exercitarea demnităților publice.