Deputatul PNL de Suceava, Romică Andreica, a anunțat într-o conferință de presă că a început o serie de demersuri, în speranța că va atrage fonduri de la București, pentru finalizarea măcar a unui tronson din noua clădire a Spitalului Fălticeni. Asta, în condițiile în care imobilele în care funcționează Spitalul și Maternitatea din municipiul de pe malul Șomuzului urmează a fi retrocedate fostului proprietar. Andreica a declarat că necesarul bănesc pentru încheierea lucrărilor la una din aripile noii unități spitalicești, cu o capacitate de aproximativ 300 de locuri, este de 100 de miliarde de lei. El a adăugat că a purtat deja discuții legate de alocarea de fonduri cu ministrul liberal al Sănătății, Eugen Nicolăescu, iar săptămîna viitoare va avea o întîlnire pe aceeași temă cu premierul Călin Popescu Tăriceanu. „Este singura soluție de a rezolva problema spitalului după ce demersurile de a obține o clădire de la Consiliul Județean au eșuat”, a spus Andreica. Amintim că municipalitatea din Fălticeni a solicitat Consiliului Județean să-i transfere clădirea în care a funcționat centrul de plasament, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece imobilul ester prins într-un proiect finanțat cu fonduri externe care prevede transformarea lui într-un centru de servicii. Spitalului Fălticeni îi sunt arondate aproape 140.000 de persoane. Lucrările de construire a noii clădiri au demarat de ani buni și au fost sistate în 2000, din lipsă de resurse financiare.