Deja vu pe hard: Die Hard!



Carevasăzică, dacă nu apăreau jucătorii ăștia din aceeași stirpe cu Djokovic, adică Sinner și Alcaraz, sârbul bătea ca la fasole la circuitul ATP, câștigând Grand Slam-uri în neștire! Să-l luăm bunăoară pe Fritz… M-am trezit în creierii nopții să văd meciul lui cu Djokovic, gândindu-mă că americanul se va seta pe modul Die Hard (greu de ucis). Dar Djokovic și-a adjudecat acest rol la casting. Am prins meciul de la set și break pentru sârb, care părea să absoarbă imperturbabil tot, și de dincolo de fileu, și din tribună. Nu degeaba avea vreo 10-0 cu Fritz! Dar uite că americanul s-a mobilizat și a reușit să-l întoarcă taman când Djokovic servea pentru setul 2, ceea ce nu-i de colea. Însă când se întâmplă asta după 10 mingi de break ratate până atunci, e ca atunci când șarpele izbutește să înghită bivolul, deci apoi trebuie să stea nemișcat pentru digestie… nu să servească imediat, fără măcar pauză de scaun, orice ar însemna asta! Djokovic i-a luat ca într-o joacă break-ul îndărăt, ca în copilărie când puștiul mai mare îi dă mingea celui mai mic pentru a-i arăta că poate să i-o ia oricând înapoi. În fine, în setul 3 Fritz a pus totul pe masă, și a avut cu ce umple masa, pentru că e într-adevăr un jucător de top, să nu uităm că l-a exasperat pe Zverev, la care are victorii în serie. A lăsat la o parte complexul de inferioritate nutrit față de Djokovic, măcar că avea tribuna în spate, și a jucat ce trebuie. Confirmarea a venit din faptul că Djokovic a început cu aroganțele la adresa publicului, bezele, degetul la buze, gesturi de lehamite… dar pe de altă parte adversitatea pe care o creează constituie combustibil suplimentar pentru el. După câștigarea setului 3, Fritz a continuat să-l plimbe bine și să reziste în raliuri, alternând însă punctele sclipitoare cu alea la care avea braț crispat la ultima lovitură. A salvat entuziasmant mingi de meci, dar când trebuia să egaleze la 5, a greșit fatal selecția loviturii, după ce îl adusese pe Djokovic la fileu cu o scurtă: în loc de passing a ales lob, adică ceva mai spectaculos, dar necaracteristic lui. Astfel, am ajuns în aceeași situație de la precedentul Grand Slam pe hard, AO 2025, cu semifinală Djokovic-Alcaraz și perspectiva Sinner în finală (presupunând că trece de redivivus Auger-Aliassime!). Atunci, Djokovic l-a bătut surprinzător de lejer pe Alcaraz și a pierdut apoi și mai lejer la Sinner. Acum?



Recomandări