Definiția omului creștin

Problema omului creștin este o preocupare principală în opera moral-socială a Sfântului Ioan Gură de Aur. Universul acesta mic, cum numește pe om Sf. Grigorie de Nazianz, în analogie cu universul cel mare, sau cosmosul, cum îl numeau Grecii, care la noi se traduce prin cuvântul „podoabă”, este, pentru acest neîntrecut reformator al moravurilor vieții creștine, podoaba adevărată și sorgintea armoniei și păcii sociale. Este „podoaba” adevărată, fiindcă poartă în el chipul și asemănarea lui Dumnezeu, adică putința și nevoia de a fi desăvârșit, de a fi o ființă capabilă de virtute și ordine, în vederea frumosului moral. Este, și mai pe scurt, un cosmos moral, o lume a virtuții, o lume de virtuți.
Cu Creștinismul, spune undeva Sfântul nostru predicator , s-a terminat epoca de copilărie și de bagatelizări, parcursă până aci de lume și de religii.
Religia creștină, trăirea creștină, omul creștin sunt lucruri serioase; ele se realizează pe drumuri înguste și aspre, cu inimă iubitoare și umilă, cu suflet senin și oricând gata de abnegație, de sacrificiul de sine, cu gând luminos, cu străduință în Virtute, cu conștiință dreaptă.
Titlul natural de om trebuie păstrat cu orice preț, ca omul să poată aduce continuu sacrificiul spiritual lui Dumnezeu și să se ridice, prin bine întocmita și curata lui viață, la cel mai desăvârșit fel de cetățenie, clădită pe baza și pe fundamentul virtuții”.
Rațiunea
Sensul cuvântului «om», în Creștinism, îl dă faptul de a fi plăcut lui Dumnezeu. «Căci numele acesta de om, spune Sf. Ioan Gură de Aur, noi nu-l definim ca păgânii, ci îl definim așa cum ne-a porunci, dumnezeiasca Scriptură. Căci, după ea, om nu este pur și simplu cel care are mâini și picioare de om, ci acela care cu încredere se îndeletnicește cu evlavia și cu virtutea. Ascultă ce spune Scriptura în acest sens despre Iov. Căci spunând ea că era în ținutul cu numele Ausit un om, nu îl descrie în termenii în care descriu păgânii un om și nu spune nici că avea două picioare și unghii late, ci, cuprinzând la un loc semnele distinctive ale evlaviei lui, a spus că era drept, adevărat, adorator al Iui Dumnezeu, departe de orice lucru rău. arătând că aceasta este un om… Și dacă numele de om în genere ne oferă un atât de mare îndemn spre virtute, cu cât mai mult atunci când acest nume este al unui creștin».
Fără evlavie și virtute, omul creștin nu este om, nu aparține frumoasei filosofii a faptelor, cum numește Sfântul Ioan Gură de Aur, Creștinismul.
„Fii om. Să nu se spună că titlul tău care iți aparține din natură este un titlu fals. Înțelegi tu ceea ce-ți spun?
De multe ori un om nu are din om decât numele de om, deci nu este om în sensul care trebuie legat de acest nume.
Când te văd trăind fără să asculți de rațiune, cum vrei să te numesc om și nu bou?
Când te văd purtându-te ca un răpitor, cum vrei să te numesc om și nu lup?
Când te văd în furnicare, cum vrei să te numesc om și nu porc?
Când te văd urzind vicleșuguri, cum vrei să te numesc om și nu șarpe?
Când te văd infectat de venin, cum vrei să te numesc: om și nu viperă?
Când te văd fără inteligență, cum vrei să te numesc om și nu măgar?
Când te văd căzut în adulter, cum vrei să te numesc om și nu armăsar?
Când te văd indocil și stupid, cum vrei să te numesc om și nu piatră?
Prin urmare, după definiția moral-socială dată de Sfântul nostru, cineva nu este om prin aceea numai că are forma și mădularele corpului omenesc, acestea aparținând numai corpului, nu și faptului și ideii de om, ci numai cel care izbutește să salveze în el chipul adevărat al omului, atunci când se îndeletnicește cu virtutea. Pe ceilalți, Sfânta Scriptură nu-i numește nici măcar oameni vii, ci când cărnuri, când pământ.
(Preot Gh. T. Tilea, Probleme fundamentale în opera moral-socială a Sfântului Ioan Gură de Aur. III. Familia Creștină, sursa: http://tainacasatoriei.wordpress.com)