Rădăuți

„Decizii la vârsta indeciziei”, cerc pedagogic la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi”

Exercițiul propus de prof. Florin George Popovici a însuflețit atmosfera, a activat spiritele, a provocat dezbateri și controverse joviale
Exercițiul propus de prof. Florin George Popovici a însuflețit atmosfera, a activat spiritele, a provocat dezbateri și controverse joviale

La Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți s-a desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, vineri, 3 aprilie, întâlnirea profesorilor coordonatori ai Consiliilor Școlare ale Elevilor (CȘE) din județul Suceava. Sub titlul generic „Decizii la vârsta indeciziei”, manifestarea a reunit aproximativ 20 de cadre didactice care gestionează activitățile consiliilor școlare din județ. Printre invitați s-a numărat Tatiana Vîntur, inspector școlar de educație permanentă, căreia i s-a alăturat Mara Sofrona Perța, responsabil de cerc pedagogic, membru al grupului de formatori CE la nivel național. De asemenea, la activitate a fost prezent și Tudor Găitan, președinte al Consiliului Județean al Elevilor Suceava, care s-a implicat activ în desfășurarea sesiunii de formare. Elevii din CȘE de la colegiul rădăuțean au devenit pentru aproape două ore protagoniștii unei sesiuni de formare pe tema adoptării deciziilor orchestrată de prof. Florin George Popovici. Exercițiul propus de acesta a însuflețit atmosfera, a activat spiritele, a provocat dezbateri și controverse joviale.
Dezbateri, discuții, întrebări și răspunsuri încrucișate
În cadrul manifestării directorul instituției școlare, profesoara Carmen Andronachi, a evidențiat importanța asumării tradiției ca punct de plecare în cultivarea performanței, dar și importanța completării armonioase a influențelor educative formale cu activitățile de factură non-formală. A urmat discursul lui Miriam Leon-Postolache, consilierul educativ al Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, care a conturat traiectoria Consiliului Școlar al Elevilor, punctând reperele istorice, amintind contribuțiile semnificative ale celor care au coordonat aceste activități, adevărate ateliere de responsabilitate socială.
A urmat activitatea de formare propriu-zisă, în care membrii Consiliului Școlar al Elevilor au fost puși în situația unui experiment de gândire. După ce li s-a descris un scenariu cataclismic, participanții au trebuit să decidă cine va supraviețui și cine nu. Mai exact, elevii au primit câte un bilet pe care se afla scris numele unei profesii, sarcina de lucru fiind aceea ca ei să își convingă colegii, la capătul unei scurte etape de pregătire prealabilă a discursului, că merită să fie acceptați în buncăr în eventualitatea unor explozii nucleare succesive. Au urmat dezbateri aprinse, discuții, întrebări și răspunsuri încrucișate, cu argumente formulate abil sau timid, cu replici ce au plutit deasupra asistenței sau au plonjat abrupt de la un membru al CȘE la altul. După etapa de pregătire a argumentelor a urmat etapa susținerii propriei profesii printr-un discurs public limitat ca întindere, expus în maniere riguroase, directe sau degajate, chiar amuzante.
Respectul mutual dintre elevi și cadrele didactice
Unii dintre vorbitori au sugerat colegilor cât mai discret profesia deținută, alții au oferit indicii prețioase privind utilitatea lor. În experimentul de gândire a existat și un personaj misterios, „X”, ale cărui abilități au fost prezentate ca fiind utile supraviețuirii. Din păcate, personajul misterios nu a reușit să obțină voturile menite a-i asigura supraviețuirea. Evaluarea a fost concepută tot în manieră non-formală, sub forma unui desen ce reprezenta cadranul unui kilometraj și a două spații pe foaia de flipchart: unul rezervat sugestiilor și recomandărilor, iar celălalt destinat lucrurilor pe care elevii le-au învățat în urma sesiunii de formare.
Ilaria Nica, director al Departamentului de Educație formală și non-formală din cadrul CȘE, a declarat la final: „Am reușit să atingem obiectivul pe care ni l-am propus și am lăsat o impresie frumoasă participanților. Prin eforturile noastre, am încercat să creăm o imagine a Consiliului Școlar al Elevilor din liceul nostru, să conturăm cât mai bine respectul mutual dintre elevi și cadrele didactice, precum și colaborarea cât mai eficientă în scopul dezvoltării personale, competențe, dar mai ales atitudini ce stau la baza activității noastre ca membri ai Consiliului.”

„Decizii la vârsta indeciziei”, cerc pedagogic la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi”
„Decizii la vârsta indeciziei”, cerc pedagogic la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi”
„Decizii la vârsta indeciziei”, cerc pedagogic la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi”
„Decizii la vârsta indeciziei”, cerc pedagogic la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi”
Exercițiul propus de prof. Florin George Popovici a însuflețit atmosfera, a activat spiritele, a provocat dezbateri și controverse joviale
Exercițiul propus de prof. Florin George Popovici a însuflețit atmosfera, a activat spiritele, a provocat dezbateri și controverse joviale

Recomandări

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor