Răfuială

Decebal “Turu” și încă șapte indivizi, ridicați de o armată de polițiști după ce au bătut oamenii de ordine dintr-o discotecă



Decebal Savu, din clanul „Turu”, practicant de kick boxing
Decebal Savu, din clanul „Turu”, practicant de kick boxing

Numeroase forțe de poliție au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în satul Poiana, comuna Zvoriștea, acolo unde un grup de tineri din Suceava a intrat în conflict cu oamenii de ordine, doi la număr. Un echipaj de „mascați” de la Serviciul de Acțiuni Speciale (SAS) a plecat în urmărirea unor tineri care fugiseră din club, fiind imobilizate opt persoane. S-a stabilit că suspect de comiterea agresiunii este Decebal Savu, în vârstă de 32 de ani, fost „Biriș”, din clanul „Turu”, practicant de kick boxing.
Nu au vrut să plătească ce au consumat
Agresiunea s-a petrecut în jurul orei 2.00.
Constantin B., în vârstă de 46 de ani, și Mihai S., în vârstă de 38 de ani, care asigurau ordinea în club, fără a fi angajați ai unei firme de pază, au ajuns la Spitalul Județean Suceava. Primul a fost diagnosticat cu o plagă de piramidă nazală și de scalp, iar al doilea cu un traumatism cranian și contuzie de piramidă nazală. Ambii încasaseră mai multe lovituri și le-au precizat anchetatorilor că au intrat în conflict cu grupul din Suceava după ce respectivii nu au vrut să achite consumația. Ei au precizat că în ambuscada creată de grupul din Suceava au fost loviți de Decebal Savu.
La fața locului au intervenit ofițeri ai Serviciului de Investigații Criminale, lucrători de la Poliția municipiului Suceava și Secția 8 Adâncata, dar și două echipaje de „mascați” de la SAS.
Nimeni nu a depus încă plângeri
Inspectorul principal Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a precizat că o parte dintre cei opt tineri au încercat să fugă, însă toți au fost prinși pe raza satului Poiana și imobilizați.
Cei doi bărbați ajunși la Spitalul Județean Suceava nu au rămas internați. Până ieri după-amiază cei doi nu depuseră încă plângeri penale pentru agresiune.
Cuma agresiunea nu a fost gravă, fiind încadrată la loviri și alte violențe, dacă victimele nu vor depune plângeri, agresorul va scăpa doar cu o amendă.
Frații Decebal și Cezar „Turu”, cercetați pentru o gravă agresiune în vara lui 2012
Numele lui Decebal Savu a apărut ultima oară într-un scandal de proporții petrecut în județ în august 2012.
Atunci, conform anchetei poliției, Decebal Savu, împreună cu fratele său, Cezar Biriș, l-au atacat pe un tânăr în vârstă de 28 de ani, cu care au avut un conflict pe o terasă din Suceava. Tânărul fost împușcat în picior și lovit cu un baston telescopic, suferind o fractură de femur.
Decebal Savu a mai fost reținut în Italia, în luna decembrie a anului trecut, sub acuzația că a participat la incendierea unei prostituate, fiind ulterior eliberat.
Săptămâna trecută, Cezar Biriș, fratele lui Decebal, s-a ales cu dosar penal după ce a lovit un tânăr în stația Orizont din cartierul Burdujeni, provocându-i fractură de piramidă nazală.
Din informațiile pe care le avem, cei doi se află de o vreme în atenția polițiștilor, dovadă și mobilizarea acestora, cu efective sporite, în noaptea de sâmbătă spre duminică.



Recomandări

Judecăți de măsură diametral opuse, în cazul răfuielilor care au dus la o tentativă de omor în centrul Sucevei

În urma bătăii, Eduard Dura a ajuns la Urgențele Spitalului Județean, cu ochii umflați și multiple vânătăi și urme de lovituri, în principal în zona feței
În urma bătăii, Eduard Dura a ajuns la Urgențele Spitalului Județean, cu ochii umflați și multiple vânătăi și urme de lovituri, în principal în zona feței

Șapte tineri au ajuns în arest, după o bătaie din noaptea de Revelion, într-un restaurant din Suceava

Tânărul bătut și lăsat lat în parcul de peste drum de Prefectură, victima unei tentative de omor

Nouă inculpați, printre care frații Turu, Decebal și Traian, trimiși în judecată în dosarul tentativei de omor din centrul Sucevei