FOTBAL CLUB CETATEA

Debut nefast pentru juniori în turneul de la Constanța



Debut nefericit pentru juniorii suceveni la turneul final de la Constanța destinat grupei de vârstă 1991. În primul meci al grupei A, Cetatea Suceava a fost învinsă cu un sec 4-0 de către Dinamo București, echipa considerată de toți specialiștii prezenți la fața locului drept principala favorită la câștigarea turneului. Cu o talie de înălțime net superioară jucătorilor noștri, dinamoviștii au deschis scorul în prima repriză, iar după pauză au mai punctat de trei ori. Trebuie remarcat că din cele 4 goluri, bucureștenii au înscris de 3 ori din corner. Și sucevenii au avut câteva ocazii, trei dintre acestea din poziție de unu la unu cu portarul, dar pe final toată lumea a recunoscut superioritatea celor de la Dinamo. În al doilea meci al grupei, Cetatea Suceava va întâlni astăzi formația FCM Bacău, dar șansele de a mai prinde locul 1, singurul care permite accesul în faza superioară a competiției, sunt foarte mici.



Recomandări