Nu a văzut bine

De Ziua Națională, a intrat cu mașina într-un stâlp

Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat

Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din municipiul Suceava, s-a ales cu dosar penal după ce și-a avariat propria mașină. Incidentul a avut loc de Ziua Națională a României, în jurul orei 20:00, la intersecția Bulevardului George Enescu cu strada Universității. Aflat la volanul unui autoturism marca VW, suceveanul a virat pe strada Universității, dar mașina a părăsit carosabilul și a intrat într-un stâlp de beton de pe margine. Nu a fost rănit nimeni și au fost doar pagube materiale. Pentru că polițiștii care au ajuns la fața locului au observat că șoferul emana miros de alcool, au decis să-l testeze. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au prelevat mostre de sânge.

Recomandări

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini

Mașină de poliție care se deplasa la un accident din centrul municipiului Suceava, lovită de un șofer neatent