De ziua lor…

Flori de Nu mă uita, la Înălțare,
Purtăm pentru-a cinsti o sfântă Zi,
În care-i pomenim pe toți eroii,
Cu singurul lor drept: de-a nemuri… Au fost, cândva, bărbați, în toiul vieții,
Mai mult, sau, poate, mai puțin maturi;
Visau să se întoarcă lângă vetre,
Fără-a purta blestemul celor duri… Străjuitori la flacăra Cetății,
Ei – arma de tărie-n bătălii –,
Au sângerat pe tot cuprinsul gliei,
Să-și aibă cerul zbor de ciocârlii… Când ascultăm, prieteni și neprieteni,
Tedeumul rostit pentru eroi,
Să-i revedem, cum urcă-n noi speranța,
Ca rodul dăinuirii, prin altoi… Ei n-au știut ce-nseamnă-mbătrânirea,
Și nici osânda trupului durut;
În templul nemuririi îi petrece,
Doar sunetul viorilor de lut… Poate revin, prin suflete și gânduri,
Când ceața e albastră peste văi,
Sau când secunda seceră destine,
Fără-a-i deosebi pe buni de răi… Eroii noștri sunt stejari și vulturi
Și flori de câmp, tot câmpul românesc;
De două mii de ani și mai din urmă,
După furtuni, aici se regăsesc! (Adrian MIERLUSCA)
www.presamil.ro