Acordul cu România nu poate fi considerat deraiat, deocamdată, întrucât Guvernul s-a angajat să ia măsuri corective pentru a atinge obiectivele convenite în program și pare serios că va pune în aplicare ceea ce a promis, a declarat Erik de Vrijerl, șeful misiunii de evaluare a FMI.
„Guvernul va lua măsuri de corecție pentru a atinge obiectivele programului, deci ne trebuie mai mult timp, pentru că au părut angajați și serioși că vor face ce au promis că fac. Acordul nu e nici deraiat nici nederaiat”, a spus de Vrijer, întrebat dacă poate spune că acordul cu România este considerat deraiat.
Șeful misiunii a adăugat că Guvernul a cerut o amânare de trei luni, ceea ce înseamnă că aceste evaluaări vor fi finalizate prin votul în Condiliul Director al FMI la finele lunii iunie.
„Din moment ce ratezi mai multe ținte indicative, atunci banii care erau disponibili după a șasea evaluare nu ar mai putea fi trași, deși acesta este un program preventiv, până când nu sunt aprobate cele trei derogări de la boardul FMI, adică în iunie”, a adăugat de Vrijer.
Cu alte cuvinte, România nu va avea la dispoziție bani de la FMI până când board-ul instituției nu va aproba evaluările a șaptea și a opta.
De Vrijer a exsplicat că dacă România nu îndeplinește precondițiile asumate până în iunie, atunci acordul va expira și nu va mai exista niciun fel de înțelegere între FMI și România.