Aglomerație la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Suceava în perioada Paștelui și în zilele premergătoare acestei sărbători.
Potrivit șefului acestui sector, dr. Liviu Cîrlan, în intervalul 25 – 29 aprilie, a crescut adresabilitatea pacienților răniți în urma unor agresiuni produse pe fondul consumului excesiv de alcool.
Medicul a arătat că în aceste zile au fost înregistrate 23 de astfel de cazuri, dintre care patru au necesitat internare. Una dintre victimele agresiunilor, care a suferit un traumatism cranio-cerebral grav, a fost transportată la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.
Dr. Liviu Cîrlan a apreciat drept mare numărul persoanelor care în intervalul 25 – 29 aprilie s-au prezentat la UPU din cauza agresiunilor, în condițiile în care în mod obișnuit se înregistrează trei sau patru asemenea cazuri. El a precizat că în aceeași perioadă, în acest sector au ajuns și șase copii cu arsuri termice, din care doi au necesitat internare, dar și 11 victime ale unor accidente rutiere, două dintre acestea fiind transferate la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.
În același timp, din cauza exceselor alimentare, în intervalul 25 – 29 aprilie, cinci persoane s-au prezentat la Unitatea de Primire a Urgențelor, dintre care trei dintre au fost internate.





