De la înmormântare la petrecere

De la o extremă la cealaltă. Cam așa s-ar putea descrie atmosfera de la Gulia-Dolhasca din deja tradiționala zi a Paștelui țiganilor, sau Joia Verde cum mai este denumită. Chiar în apropierea pădurii unde se adună an de an țiganii din tot județul Suceava, ne întâmpină o mare de oameni. Surprinși, ne gândim că am întârziat și petrecerea a început deja. Oamenii așteaptă însă altceva. „Jean Constantin”, așa cum era poreclit cel care îi amuza cu glumele lor a plecat dintre ei și semenii vor să-i aducă un ultim omagiu, să-l petreacă la groapă, pe ultimul său drum. A murit dintr-o prostie, din cauza mâncării, cum spun apropiații. Trebuia îngropat miercuri, dar din cauza medicului care nu a venit la timp pentru a elibera certificatul de deces, procesiunea s-a amânat pentru joi. Când a plecat de acasă pentru ultima dată, ceilalți săteni din Gulia și musafirii se adunaseră deja pentru a da drumul petrecerii. Din respect pentru „nea Jean” au mai așteptat vreo oră. Câțiva lăutari tocmiți pentru petrecere i-au cântat la căpătâi pe ultimul drum. Când preoții au terminat slujba de înmormântare, ceilalți au trecut la lucrurile lumești. Deh, viața trebuie să-și continue cursul. Dintr-o Dacie papuc se descarcă orga și boxele. De la un alt sătean se mai aduc accesoriile necesare. Dintre copacii înverziți se aud primele acorduri muzicale. Este semnalul așteptat de toată lumea. De la cel cu biberonul în gură până la cei fără dinți se vine la petrecut. Nici animalele nu rezistă tentației. După câțiva copaci un porc grohăie în ritm de manea, iar câteva rațe dau din coadă privind cu jind la poporul adunat pentru a sărbători așa cum se cuvine. Muzicanții își intră în mână mai greu, au probleme cu acordurile. Mulțimea de curioși se adună roată. Care cu o bere în mână, care cu un suc, toți așteaptă ceva. Acel ceva care să dea tonul distracției. Încep să curgă dedicațiile: „De la nea Vasile pentru soția sa frumoasă”, „100.000 de lei de la cel mai bun băiat”. Și pirandele încep să danseze. Dau din buric cu foc, deși nu mai seamănă deloc cu ceea ce știam noi din reportajele de televiziune. Nici muzica nu mai e aceeași, dar lumea e într-o permanentă schimbare. La fel și obiceiurile țiganilor din Joia Verde. Fetele nu-și mai pun straie tradiționale și nici nu mai umblă desculțe. Au totuși o problemă: tocurile de la papucii moderni le intră în pământul reavăn din pădure. Nu e nici o problemă, și banii pentru muzicanți zboară din toate părțile și se lipesc de sol. Lumea e fericită și se distrează. Că doar o dată pe an e Paștele țiganilor.