De la ciumă la coronavirus (9). Secara ucigașă

Motto. ”Ce ceață deasă, vai, ce ceață deasă…/Nu mai cunoaștem drumul către casă…//Suntem ușori și ceața e ca fumul,/Vai, une-o fi, unde s-ascunde drumul?/ Ce ceață deasă, vai, ce ceață mare./Unde-i cărarea, doamnă-nvățătoare?//Sub talpă n-avem niciun drum…plutim…/Vai, unde-i casa? Cum să nimerim?//Și suntem goi și ne cuprinde teama./Unde e tata? Unde este mama?//Nu ne vedem nici între noi de loc/Și jocul nu ne place, nu e joc.// Ce ceață deasă, vai, ce ceață mare,/Oh, azvârliți-ne, voi, o cărare.//Nu mai cunoaștem drumul către casă/Și ceața este deasă, deasă, deasă…” (Eugen Jebeleanu, ”Corul copiilor uciși”)
Test.Judecătorul întreabă martorul: – Cum v-ați dat seama că acuzatul era beat? – Păi, striga în gura mare că lui nu îi este frică nici de șef, nici de nevastă, nici de soacră…nici măcar, culmea! – de Coronavirus… Secară. ” O ciupercă numită „cornul-secarei“ a produs teroare în Evul Mediu, fiind asemănată, din perspectiva victimelor pe care le-a produs, cu ciuma și holera. Consumarea acestei ciuperci, amestecată în făină, provoca o intoxicație foarte gravă, numită ergotism, ce putea să îmbrace o formă cangrenoasă sau una convulsivă, care inevitabil ducea la moartea în chinuri îngrozitoare a victimei. Zeci de mii de oameni și-au găsit sfârșitul în Evul Mediu, după ce au consumat, fără să știe, o ciupercă ascomicetă parazită, denumită cornul secarei- scrie Mihaela Opriș în cartea sa ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”. Amploarea epidemiilor provocate de această ciupercă a făcut ca ea să fie comparată cu ciuma și holera. În acele vremuri, epidemiile provocate de cornul-secarei erau numite focul sacru, răul arzător sau focul Sfântului Antonie. După consumarea cornului secarei, persoana în cauză traversa o stare asemănată cu beția, numai că aceasta era halucinatorie. Membrele victimei se umflau, apoi se înnegreau, pentru ca în final pur și simplu să se mumifice și cangreneze. În varianta convulsivă, cel în cauză era măcinat de spasme musculare, durerile fiind atroce. Ergotismul este amintit pentru prima data în 1096 de scriitorul benedictin Sigebert de Gemblours. Vor mai trece, însă, peste 500 de ani până când se va face o legătură clară între cornul-secarei și boala pe care o provoacă, iar cel care va face acest lucru va fi Denis Dodart, medicul lui Ludovic al XIV-lea. Cornul secarei era un alt fel de LSD! Tentative firave de izolare a alcaloizilor ergotului s-au făcut de unii chimiști în secolul al XIX-lea, însă abia în perioada 1918-1944, un grup de cercetători din Basel (Elveția) a reușit să evidențieze cei 12 alcaloizi din ”cornul secarei”, ce conțin o substanță specifică, derivat al indolului, acidul lysergic, care are efect psihotrop. Ulterior, s-a descoperit că ergotul de secară era folosit de mii de ani de călugării tibetani la ritualuri mistice, ce s-au păstrat în celebra lucrare ”Cartea morților”. În carte se menționează că ciuperca ”cornul-secarei” produce efecte halucinogene asemănătoare drogului numit LSD 25, evident în anumite doze și cu un anumit mod de preparare. Cei care consumau cornul-secarei în condițiile amintite aveau parte de așa-numitele călătorii psihedelice, iar preparată după o anumită rețetă, ciuperca avea darul de a diminua tulburările psihologice periculoase. Perdea. Vecina de vizavi se schimbă, de când stă în carantină, cu perdeaua netrasă…cred că nu are cine să i-o tragă! Sfânt. ”Haralambu de ciumă…așe să spune, țâne moartea într-un drot și-o slobode la hăi cu inimă neagră.” (vorbă din bătrâni). În calendarul popular, despre Haralambie se spune că este sfântul care are putere asupra ciumei, holerei și a morții. Din acest motiv sărbătoarea este ținută cu sfințenie în mai toată țara. În unele zone, în această zi, oamenii duceau la biserică mălai, grăunțe și sare. După ce erau binecuvântate de preot, le dădeau ca hrană animalelor din gospodărie, pentru a fi sănătoase tot anul. Păstrau însă o parte din această hrană a vitelor, ca leac pentru eventuale boli ale acestora. Se crede că, dacă plouă în această zi, atunci va ploua 40 de zile. Tot în această zi, se face pomană pentru cei care nu au murit de moarte bună. Pe 10 februarie, Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Haralambie, un sfânt la care odinioară țăranul român se ruga cu multă râvnă pentru a-l proteja de ciumă, holeră, febră tifoidă și ale molimi care cândva făceau ravagii printre oameni. Important. Nu că vreau să mă laud, dar când intru în scara blocului, lumina se aprinde singură.Consolare. Poa’ să fie și ceva mai rău decât carantina, spre exemplu, să ne taie Netu’. Izolare.”În memoriile sale referitoare la călătoria efectuată, în 1824, prin Țara Românească, capelanul anglican Robert Walsh descrie panica care domnea pretutindeni în București în momentul în care ciuma se instalase cu violență în oraș. ”În București hanul era închis și niște porți solide fuseseră puse la gangul de intrare. Cancelaria domnească și toate locurile publice erau închise, iar negustorii nu mai făceau nicio tranzacție comercială. Toți cei care aveau putința părăsiseră orașul și toți cei care nu o aveau se închiseseră în casele lor și nu mai aveau contact cu nimeni. Casele în care erau consemnate cazuri de ciumă erau foarte numeroase și se deosebeau de celelalte necontaminate prin faptul că ușile și ferestrele lor erau ferecate.” (A. Majuru). Datorii. ”Mulți boieri au datorii care întrec valoarea tuturor proprietăților lor, dar creditul lor personal nu suferă din această cauză și ei nu au nicio clipă de supărare pentru o astfel de situație ruinătoare. Calitatea de boieri îi ocrotește de urmărirea creditorilor, și speranța de a căpăta slujbe bănoase din al căror venit să-și poată îndrepta situația financiară îi liniștește și îi îndeamnă să-și urmeze mai departe traiul lor nesocotit. Unii se întemeiază pe ruina lor pentru a cere domnitorului mereu slujbe; și când creditorii au recurs adeseori la domn ca să-l silească să intervină, ei arată că plata datoriilor lor atârnă de punerea lor în slujbă. În sfârșit capătă slujba și datoriile rămân tot neplătite. Când li se pune sechestru pe proprietățile lor, se străduiesc să dovedească că acestea le-au venit prin căsătorie; și cum legea respectă zestrea, le scapă de vânzarea la mezat.” (Wilkinson, William, ”An Account of the Principalities of Wallachia and Moldavia with various political observations relating them”, 1820).