Cea mai sfântă sărbătoare a evreilor, Ziua Ispășirii sau Ziua Iertării – Iom Kipur, începe astă seară, la apusul soarelui, și presupune 25 de ore de post sever până mâine seară, la apariția primei stele pe cer. Președintele Comunității Evreilor din Suceava, Sorin Golda, a declarat că în această zi chiar și evreii mai puțin credincioși vin la sinagogă pentru a se ruga să le fie iertate păcatele și să fie înscriși de Dumnezeu în Cartea Vieții pentru încă un an. ”Ziua de sâmbătă, de dimineață până la apusul soarelui, o petrecem la sinagogă, cu rugăciuni atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți. Pentru că în acest an Iom Kipur este într-o zi de sâmbătă, nu se sună din șofar, cum se face în mod tradițional”, a explicat președintele Golda.
Acesta a mai spus că pe durata postului este absolut interzisă orice fel de mâncare și băutură, inclusiv apă, precum și orice fel de activitate sau muncă, excepție situațiile în care este în pericol viața unui om. Alte interdicții specifice sărbătorii sunt de a purta veșminte de piele, de a întreține relații sexuale și de a folosi parfumuri. Scopul acestor restricții nu este întristarea, ci înălțarea spirituală. În mod tradițional, mulți evrei poartă de Iom Kipur haine albe. Spre deosebire de toate celelalte sărbători evreiești, nu se rostesc urări de genul „Iom Kipur fericit”.
„Nu i se va ierta celui care nu iartă”
Înainte de a începe postul, credinciosul evreu trebuie să pună capăt oricărei neînțelegeri sau dispute și este îndemnat să ierte pentru a primi la rândul său iertarea de la Dumnezeu, căci învățăturile rabinice spun că „nu i se va ierta celui care nu iartă”.
De astă seară, evreii îl roagă pe Dumnezeu să-i elibereze de jurămintele făcute către El, apoi pentru păcatele pe care le-au comis și își mărturisesc prin rugăciune păcatele din timpul anului.
În cele zece zile de pocăință care au trecut de la Roș Hașana – Anul Nou Iudaic – până la Iom Kipur au avut timp să ceară iertare unul altuia pentru greșelile pe care le-au făcut, precum și să își refacă relația cu Dumnezeu. Seara de rugăciuni de mâine se încheie cu o decizie de căință și cu o cerere de ajutor pentru a ține promisiunea făcută, de a înfăptui cât mai multe fapte bune.
Atotputernicul va pune în balanță faptele bune și pe cele rele, iar la apus dă verdictul: scrie și sigilează în Cartea Vieții sau a Morții persoana respectivă, pentru încă un an iudaic.
Președintele Sorin Golda a mai spus că rugăciunile de Iom Kipur sunt foarte intense pentru că se fac înainte ca Dumnezeu să închidă porțile rugăciunii în fața anului trecut și să ia deciziile finale în legătură cu soarta fiecărui individ și reprezintă o ultimă încercare de a intra în grațiile lui Dumnezeu.





