Mesajul domnului Hans Pottering, Președinte al PE, reflectă, între altele, necesitatea orientării campaniei electorale din România către ceea ce înseamnă Uniunea Europeană ca mecanism instituțional/decizional; aceasta întrucât exprimarea votului din 25 noiembrie echivalează cu un mic „pas” înspre construcția unei Europe Unite, ceea ce conferă votului o valoare simbolică dar și una de fond, istorică, de eveniment major în politica românească.
Însumând o istorie de o jumătate de secol, UE funcționează astăzi în formula a 27 de state membre, cu piață internă de circa 500 milioane locuitori, adică 8% din populația Globului; UE a devenit prima putere economică mondială, cu 32% din PIB-ul mondial, depășind SUA sau Japonia; deținând circa 40% din comerțul internațional, alături de o poziție majoră în producția/exploatarea cunoștințelor, investițiile în RD, investițiile în educație, în numărul de brevete/invenții realizate anual, în exploatare/promovarea noilor tehnologii, în fluxurile financiare internaționale etc. UE a devenit un „bloc” comercial/economic ce se constituie într-o „contrapondere” reală la poziția SUA sau Japoniei pe plan mondial. Aspectul cel mai remarcabil în consolidarea UE, spun eu, rezidă în moștenirea istorică/religioasă comună a Europei, ceea ce a însemnat acceptarea treptată și benevolă a unor reguli și bune practici în toate planurile vieții sociale: stil de viață, modă, afaceri, comerț, finanțe, cultură, educație, politică, presă etc. Drumul consolidării în procesul integraționist în structura UE nu a fost însă unul liniar, dimpotrivă el a fost pronunțat „sinuos”, chiar oscilant uneori; depășind cu mult succesul unor blocuri comerciale precum NAFTA sau ASEAN, modelul UE s-a impus în istoria contemporană ca fiind cel mai de succes proces de acest tip. Explicit sau nu, construcția modelului UE s-a orientat oarecum după modelul construcției SUA ca stat federativ, respectiv putem predicționa funcționarea unui Stat Federal European în perspectiva următoarelor decenii; îndeosebi dacă Tratatul Constituțional aflat în dezbatere va fi adoptat se marchează un prim pas înspre uniunea politică a celor 27, ceea ce va însemna o consolidarea a puterii centrale a federației (Bruxelles, Strasbourg etc.).
Apartenența României la spațiul UE, în sens de aderare, poate fi considerată, pe drept cuvânt, un moment istoric prin implicațiile majore pe care la aduce acest statut; deja ¾ din comerțul exterior al României s-a orientat spre Vest, aceeași reorientare înregistrându-se și cu privire la investiții, cercetare, educație; totuși, drumul de la aderare la integrare va rămâne pentru societatea/economia românească un test major, esențialmente fiind vorba de acceptarea benevolă a unor reguli și bune practici aplicate în spațiul comunitar; acceptarea / funcționarea acestor reguli în spațiul românesc rămâne însă dependentă și de anumite mutații notabile în „matricea culturală”, în mentalitățile ce ne definesc pe noi ca națiune. Așadar, asociat unor avantaje și sprijin din partea UE, integrarea efectivă a economiei românești în spațiul comunitar va mai necesita un anumit timp, chiar anumite costuri.
Este evidențiată, tot mai insistent, apune Alvin Toffler, o anume erodare a relației dintre SUA și Europa, nu atât urmare a războiului din Irak sau încheierii Războiului Rece, cât urmare a faptului că SUA a început să își construiască deliberat o economie bazată pe cunoaștere; deja Europa și SUA funcționează la viteze diferite, spune același analist, iar în lipsa unei strategii adecvate a UE către economia cunoașterii ecartul față de SUA se va amplifica în anii ce urmează; alte puteri economice/globale, precum Japonia sau China, induc tot mai multe dileme/necunoscute cu privire la întrebarea: „Cine va ocupa primele poziții în competiția globală peste unul sau două decenii?”.
