Suceava

De la 1 aprilie, medicii de familie ar putea profesa doar în sistem privat



Medicii de familie suceveni sunt dispuși în continuare să protesteze împotriva măsurilor restrictive impuse de noul contract cadru pe 2011-2012, după ce ultimele negocieri cu responsabilii din Sănătate au eșuat, doctorii anunțând că singura variantă care le rămâne este să lucreze exclusiv în sistem privat începând cu 1 aprilie, în eventualitatea că nu decid să-și închidă cabinetele și să ia drumul străinătății.
În județ, până în prezent, 252 de medici de familie din totalul de 293 și-au exprimat în scris refuzul de a semna noul contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, nemulțumiți fiind de prevederile acestuia și de normele de aplicare, despre care spun că sunt aberante și trebuie corectate.
Doctorii au căzut de acord asupra faptului că vor continua să practice medicina fie în mod privat, fie în alte țări, ceea ce înseamnă că, în circa două săptămâni, bolnavii ar putea rămâne fără medicamente subvenționate, analize gratuite, concedii medicale, bilete de trimitere în spital sau alte documente eliberate în baza contractului cu CAS.
Nu își mai pot îngriji pacienții cum trebuie
„Suntem într-o situație disperată și umilitoare, fără precedent. Este o bătaie de joc la adresa noastră, dar și a pacienților, care, în final, vor avea cel mai mult de suferit”, a arătat ieri medicul de familie sucevean Irina Badrajan.
Ea a explicat că, în ultimele luni, medicii de familie sunt supuși unor presiuni extreme, informând că au apărut hotărâri care, pe de o parte, nu le mai permit să-și îngrijească pacienții așa cum ar fi nevoie și, pe de altă parte, nu le mai asigură cele necesare funcționării cabinetelor.
Irina Badrajan a spus că, prin contractul-cadru pe 2011-2012, medicii de familie ar fi obligați să nu consulte pacienții cronici decât o singură dată la trei luni, să le ceară bolnavilor coplată, să nu dea rețete și bilete de trimitere decât pentru 20 de pacienți pe zi, să informatizeze sistemul din banii proprii, să introducă date pe cardurile de asigurat în loc să consulte și să lipească coduri de bare pe rețete. De asemenea, doctorilor li se impune să uite de jurământul făcut și să aleagă cine primește medicamente subvenționate și cine nu, având în vedere că va exista un buget limitat.
Cabinetele în care lucrează, falimentare
Ea a subliniat că noua finanțare a cabinetelor, compusă începând cu 1 aprilie din 50% pentru plata “per capita” și 50% pentru plata ”per serviciu”, este sub limita subzistenței și va conduce la faliment, în condițiile în care cheltuielile cu întreținerea cabinetelor s-au înmulțit și au crescut ca valoare.
Irina Badrajan a precizat că doctorii nu vor câștiga suficient nici cât să-și întrețină familiile, iar în cele din urmă își vor închide cabinetele, mai ales că noua lege a salarizării îi obligă să-și plătească mai bine asistenta, iar CAS le cere în premieră o taxă cuprinsă între 250 și 1.000 de lei pentru evaluarea anuală.
La toate aceste cheltuieli noi, a precizat medicul, se adaugă și cele pentru implementarea cardurilor naționale de sănătate, de sute de euro (pentru dotarea calculatorului cu internet cu bandă largă, pentru achiziționarea cititorului de card, pentru semnătura electronică).
„Nu vom avea de unde suporta toate costurile și ne vom trimite asistentele în șomaj”, afirmă Irina Badrajan.
Își caută dreptatea în instanță
Ea a precizat că medicii de familie sunt revoltați și de reconversia profesională cu care amenință autoritățile, adică preluarea pacienților lor de către specialiști, dacă se refuză semnarea contractului cadru, de munca forțată la centrele de permanență, în afara programului de lucru de la cabinete, și de sancțiunile mari pe care le riscă chiar și pentru o abatere minoră.
De menționat că peste tot în țară medicii de familie au anunțat că refuză semnarea contractelor care îi „deprofesionalizează” și i-ar duce la faliment, iar actele normative despre care cred că le încalcă drepturile lor și ale pacienților au fost contestate în instanță. Și anul trecut, doctorii au protestat înainte de semnarea contractului cadru.