„Dacă principele cârmuiește numai prin legi și pedepse, atunci oamenii vor evita să facă răul de frică, nu din convingere. Dar dacă principele se dă pe sine însuși ca exemplu de virtute, conformându-se riturilor, poporul se va abate de la rău din convingere și astfel va păși pe calea virtuții.” (Învățăturile lui Confucius)
De când eram mică am auzit expresia “Să fii cuminte și să asculți pe mama / pe tata!” O aud frecvent și acum spusă mai ales de alții copiilor mei. E general acceptat ca standard al reușitei tale ca părinte măsura în care ai un copil ascultător sau nu. Și uneori se ajunge la acest deziderat fără să ne mai intereseze cum.
Știm foarte bine ce vrem să facă diferit copiii noștri și facem orice să îi determinăm în acest sens. Însă, având doar acest scop în minte, uitam să ne mai întrebăm și care vrem să fie motivele lor pentru care fac într-adevăr ceea ce le spunem noi să facă.
Oare nu e la fel de important sau chiar mai important ce motivații au ei să fie “ascultători”?
Unii copii devin foarte ascultători, dar dacă ești atent îți dai seama că ei își ascultă părinții de … frică.
De frica de a nu fi bătuți ( “Dacă nu ești cuminte, îți dau eu o mamă de bătaie!”, “Dacă mai lovești fetița, îți dau eu una să vezi cum e!”), de frica amenințărilor pe fond afectiv (“Dacă nu vii acum în casă, mami pleacă și te lasă singur afară!”, “Dacă nu mănânci tot, tati nu te mai iubește!”, “Dacă o superi pe bunica, se îmbolnăvește!”), de frica consecințelor impuse prin acțiunea negativă a părinților (“Dacă mai faci gălăgie cu fluierul acela, am să ți-l rup!”, “Dacă strici bicicleta am să o dau altui copil care are mai mare grijă de ea!”).
E firesc ca unui copil să îi fie teamă de ceea ce ar putea să se întâmple rău, dar a-i fi frică de propriii părinți nu contribuie în mod pozitiv la formarea unei stime de sine, a încrederii în gândirea și forțele proprii, a inițiativei și a capacității de a lua în mod liber decizii sănătoase.
Dacă preluăm fără să analizam din punct de vedere psihologic vorbe de genul “copiii trebuie să știe de frica părinților”, ajungem să ne sabotăm singuri întregul nostru efort de educație, chiar fără să ne dăm seama de consecințele negative pe care sigur nu ni le dorim.
Din fericire există și alte alternative la care putem apela în locul exprimărilor de mai sus.
Există alternativa consecințelor naturale sau logice sau cel puțin netraumatizante: “Dacă mai țopăi așa pe leagăn, s-ar putea să se rupă și nu mai ai pe ce să te dai.”, “Dacă mai sufli în pahar, apa se poate vărsa pe tine.” “Stăm în casă fiindcă plouă și nu mai putem merge la pădure.”
Există raționamentul logic: “Știu că plângi fiindcă vrei să stai cu mami acasă, dar vrei să îți cumpăr și jucării, nu? Iar jucăriile se cumpără cu bani, iar banii se fac la servici. Deci, dacă mai vrei jucării, trebuie să mă duc la servici să fac bani pentru ele.”
Există alternativa exprimării nevoilor mele ca părinte: “Trebuie să ajungem repede acasă să mă schimb și să plec la medic fiindcă am programare și mă așteaptă”.
Sau a aflării nevoilor lui: “Deci ai lovit fetița fiindcă nu îți dădea camionul. Cum puteai să îl obții altfel?”
Putem de asemenea să le spunem copiilor exact ceea ce așteptăm de la ei fiindcă de multe ori le spunem ce o să se întâmple rău dacă greșesc, dar nu le spunem cum să facă lucrurile bine: “Ține amândouă mâinile la același nivel pe funii, dacă ții una mai sus și una mai jos, leagănul se mișcă strâmb și poți să cazi”.
Sau putem să le oferim alternative: “Poți să stai jos pe bancă sau să te joci cu mingea, dar nu ai voie să dai cu picioarele în coșul de gunoi”.
