De ce sunt mari cei mari

După absențe îndelungate (un an, respectiv cinci luni) surorile Williams au revenit pe terenul de tenis. Au mai jucat ele puțin și înainte de Wimbledon, dar aici a fost proba de foc. Ambele au luat bătaie în optimi, în aceeași zi. Pe una din ele a bătut-o franțuzoaica Bartoli. Paranteză plus salt în timp: în anii lor de glorie, de invincibilitate, Williams-ele îmi păreau niște monștri, niște „măciucari” în versiune feminină, deși îmi era greu să le bănuiesc de ceva feminitate. În această privință, m-am mai liniștit: par femei, ba chiar frumoase, de când în prim planul competițiilor s-a proțăpit doamna Schiavone! Cât privește partea de meserie, jocul în sine, și aici mi s-au modificat reperele: nu-mi mai par nici măciucare, de când a izvorât domnișoara Bartoli, aia care a bătut-o luni pe una din surori. Am studiat-o atent, încă de la începutul anului pe franțuzoaică și, oricât de generos m-am străduit să fiu, n-am reușit să o caracterizez altfel decât ca pe o măciucară de duzină, dublată de un grav bolnav psihic. Privirea aia fixă, mișcările stereotipe și complet bizare pe care le execută între puncte, repetarea în gol, „la rece”, a execuțiilor și ratate, și reușite, toate vădesc un grav deranjament la cap. Peste toate, ura cu care dă în minge mă înspăimântă. „Fiarele” Williams par acum extrem de umane, în comparație cu psihopata asta. Amănunt semnificativ: este singurul jucător din lume care ține racheta cu ambele mâini și când lovește din drive, și când bușește din backhand! Cred, de fapt sunt convins, că tot din ură, iar dacă ar putea, ar servi tot cu două mâini, și la fel ar trage și smash-urile. Hai s-o lăsăm naibii, că m-am enervat și acum, doar scriind despre ea. Voiam să spun altceva, și uite unde am ajuns! Ideea din titlu, pe care intenționam să o dezvolt, era aceea că indiferent de ce sport e vorba, cei mari pot fi numiți astfel numai dacă marea performanță este susținută și de constanță. Adică nu e de ajuns să câștigi o dată un Wimbledon și apoi să dispari, ca Ivanisevici despre care tocmai am scris. Cei 4 mari ai zilei, Federer, Djokovici, Nadal și Murray, sunt toți în sferturi. Nu lasă loc de surprize, și parcă văd că tot ei joacă și semifinalele. Ideea e susținută de cel pe care eu îl consider cel mai bun din toate timpurile: Federer. Cel care, în ultimele 29 (!!) de turnee de grand slam, a ajuns de fiecare dată măcar în sferturi.