E greu pentru ziarele naționale să aibă personalitate, atâta timp cât ele-s plămădite în principal din materialul sosit de pe fluxul celor câteva mari agenții de știri din țara noastră. În primii săi ani de existență, succesul unei gazete precum „Evenimentul Zilei” s-a bazat tocmai pe o rețea proprie de corespondenți, care furnizau la centru știri în exclusivitate.
Azi, marile cotidiene au îndeobște câte un corespondent pe fiecare județ. Sărman prășitor pe micul lui lot dat în folosință, plătit cu te miri în funcție de numărul știrilor apărute în ziar sub semnătura sa, el se mulțumește să trimită la redacție informații căpătate ușor, fără efort de creație, fără mare documentare, fără cheltuială.
A aflat subiectul unui posibil reportaj bombă dintr-un sătuc de la capătul județului? Da, frățioare, l-ar tenta profesional, cum să nu, dar până acolo trebuie să se deplaseze cu mașina personală, și nu-i decontează nimeni benzina. Ar da un telefon, dar nici cheltuiala asta nu i-o suportă nimeni. Simte cum îl furnică subiectul, dar îl lasă baltă. Ce rost are, când banii pe care-i capătă pe munca lui sunt mult mai puțini decât bacșișul, lăsat de patronii marilor gazete chelnerilor din localurile de lux. Nu mai bine stă el în birou și așteaptă „nota poliției”, primită la oră fixă de toate redacțiile din județ? De ce să se lege la cap, când nu-l doare?
Contabilii ziarelor centrale au motive să-și frece palmele, când numără cât de puțin îi costă rețeaua de corespondenți. Pe termen lung însă, dacă ar fi să socotim cititorii pierduți și publicitatea care alege concurența, lucrurile stau taman pe dos. Dar nimic nu e mai lipsit de patriotism, în România, decât să privești lucrurile pe termen lung.
