Nu știu cum o să treacă CPT-u’ prin asta, cred că i s-a cam înfundat. N-am greșit inițialele, la Călin Popescu Tăriceanu mă refer. Pînă la urmă tot un Popescu, care a avut tupeul să spună în lume (aia bună!) că nu e pasionat de fotbal! Proastă inspirație, dom’ premier, iar v-a luat la șuturi presa, de data asta aia de specialitate. Dar dacă ar trebui să vă fie rușine nu ăsta ar fi motivul, poate pentru jocul de-a alba-neagra cu demisia.
Am putea trage concluzia că-i musai să ne conducă spre UE un, să zicem, stelist. Mai departe, pe firul logic, să ne umble prin măruntaie un chirurg dinamovist și să ne predea chimia de la catedră un rapidist etc. În cazul ăsta, Hagi președinte, cum se striga în ‘94! Dacă poate George Weah prin prospera Liberie, de ce n-ar putea și Gică al nostru?! Lăsînd gluma la o parte, nu știu cine s-a făcut mai mult de rușine, președintele că n-a știut cine e Cărtărescu sau premierul că n-a știut de Mazilu. Fotbalul este o pasiune pe care trebuie să avem decența să nu o impunem nimănui, îl mîncăm pe pîine, dar să nu încurcăm feliile. Fotbalul nu este o chestiune de viață și de moarte, ci mai mult decît atît, spunea un englez, dar tonul este unul mai degrabă declamator sau mucalit, altfel cel care aplică mot-a-mot panseul chiar are o problemă. Știu, mai există și acele persoane care manifesată în sens peiorativ condescendență pentru fotbal, care cred că acest sport este apanajul vulgului, a celor care se trag din lumpenproletariat. Ei ne pot da exemple de gloate abrutizate care își desfigurează semenii în numele zeului fotbalului, iar noi le putem da contraexemple de scriitori, de muzicieni, de oameni de spirit, de, pofttim, politicieni. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că intră în firea lucrurilor ca toți aceștia din urmă să fie microbiști!
S-a afirmat fără menajamente de actuala putere că sportul nu se află printre primele zece priorități. Cel puțin în fotbal se investește privat prin crearea școlilor de fotbal, aceste adevărate crescătorii de fotbaliști al căror succes e cam îndoielnic. În Italia Lippi deplînge faptul că puștii nu mai bat mingea pe străzi. Modelul școlilor de fotbal, importat și de noi, produce jucători pe bandă rulantă, mai degrabă disciplinați decît inspirați. Industrializarea pîndește fenomenul, deși, paradoxal, marile performanțe în sport au fost făcute de… foame!
Oricum nu cred că oamenii cu capul pe umeri ar avea obiecții dacă reducerea din bugetul sportului s-ar îndrepta cu adevărat către securizarea cursurilor de apă sau către sănătate. De care ne dorim să avem parte cu toții, dar și de noroc, fiindcă sănătate au avut și cei de pe Titanic!
