De ce românul nu-i brazilian

Înainte de a ne ocupa de nenorocirea abătută asupra Braziliei mele, cred că trebuie să aruncăm o privire în ograda Stelei, acolo unde nervii cedează tot mai des, indiferent că e vorba de meciuri decisive din campionat sau din cupele europene ori de amicale disputate în stațiuni de odihnă. Ciudățenia nu este neapărat aceea că acești băieți tineri stau rău cu nervu’ fiindcă, în România de azi, cu adevărat deranjați psihic sunt cei care se comportă normal. Vârsta fragedă nu mai e de multă vreme un argument în favoarea sănătății psihice. De-a dreptul bizar este faptul că agitații Stelei reușesc să pozeze în oameni aparent normali. Numai că totdeauna DUPĂ! La Bistrița, după ce au reușit să se automutileze, atât Iacob cât și Rădoi declarau că au greșit, că tensiune, că atmosfera, că etc. La nici două luni distanță, într-un amical de rahat cu o echipă de rahat, e drept că jucând de tot rahatul, steliștii recidivează, ba încă mult mai grosolan. Din nou, auzim aceleași vorbe care parcă ar fi rostite de un om normal, nu de Rădoi: „Nu avem voie să ne comportăm astfel. Trebuie să ne controlăm reacțiile” etc. Perfect. Dar de ce mama dracului nu-și spun ei chestiile astea înainte? De ce întotdeauna DUPĂ? De ce însuși Rădoi, când e trântit de un adversar, în loc să se ridice și să bată faultul, el îi sare cu copitele în burtă adversarului? Iar ceilalți, săracii, ce să facă altceva decât să copieze exemplul căpitanului!? Peste toți, Olăroiu senin, ne explică într-un mod absolut original, de ce ai lui sunt animale: „Erau nervoși că niciodată nu primiseră 5 goluri într-un meci. Primiseră numai 6 în 15 partide”. Extraordinar, bravo bă Oli. Atunci înseamnă cu ăia care au luat 6 de la Anglia în ultimul amical dinaintea Mondialelor ce trebuiau să le facă englezilor? Să le pună bombe, să-i împuște, să bage tancuri pe gazon, să-i taie la jugulare și să intre cu bâte de baseball în chiloți!? Hai să-i lăsăm în durerea lor (deși, din câte știu eu, prostia nu doare) și să vedem ce-i cu Brazilia, prilej cu care iar trebuie să ne referim la prostie. Scriam acum vreo 2 săptămâni, după al doilea meci din grupă, că mi-e teamă ca nu cumva Braziliei să i se întâmple ca în proverbul care zice că dacă faci prea mult pe prostul, riști să rămâi așa. Au făcut-o pe proștii cam toți: Adriano, Kaka, Ronaldinho, Roberto Carlos și, parcă mai mult decât toți, selecționerul Parreira. Rămâne totuși o deosebire între Steaua și Brazilia: aceea că, deși abonată la titlu sau măcar la finală, Brazilia a trăit acum umilința supremă, aceea de a fi eliminată încă din sferturi. Ceea ce e mai grav decât a lua 5 într-un amical, fie el chiar cu Tavria. Cu toate astea, proști și umiliți, brazilienii au găsit puterea de a zâmbi și de a-și felicita învingătorii. Pupături, adică, nu șuturi în burtă. Brazilieni, adică, nu români.