De ce n-ar ține?

Chiar dacă și colegul meu de rubrică a atacat ieri subiectul, mă veți ierta, sper, că scriu tot despre meciul meciurilor. În fond, tot ieri, „Gazeta sporturilor” i-a acordat vreo 4 pagini, bașca editorialul lui Ioanițoaia, deci probabil că merită încă mai mult spațiu decât colțișorul ăsta de ziar. Nu e nevoie să vă spun cu câtă emoție am așteptat meciul. Chiar dacă visam la victorie, sigur că m-aș fi mulțumit și cu egalul care păstra diferența de 4 puncte dintre Real și Barcelona. De multe ori am scris, nu doar aici, că succesul contra Barcelonei poate veni numai dacă ignori total jocul ei și-ți vezi de ale tale. Un prim exemplu a fost victoria lui Chelsea, din care pare să fi priceput, în sfârșit, acest adevăr numitul Jose Mourinho. Același care în meciul din tur o făcuse pe Real să joace o tiki-taka pentru care n-are nici oamenii potriviți, nici nervii de oțel necesari unui asemenea joc, și care și-a dovedit incompatibilitatea printr-o nouă umilință din lungul șir al ultimilor ani. Ei bine, acum trei zile, Real a jucat ceea ce trebuie, poate pentru prima oară în disputele cu Barcelona de când e Mourinho antrenor. Toate spaimele de dinaintea partidei mi-au dispărut încă din primele 2-3 minute, când mi-a devenit limpede că Real nu poate pierde. Era o siguranță în jocul ei cum n-am mai întâlnit de pe vremea lui Zidane, Figo, Raul și Carlos. Și a lui Iker Casillas, prezent și atunci, și acum. Și tot cel mai bun din lume, dovada supremă fiind chiar la faza care a adus golul Barcelonei, după ce Iker salvase uluitor de două ori! În mod evident, jucătorii Barcelonei au cedat psihic. Cred că încă de la meciul cu Chelsea, când au realizat că toate pe lume au un sfârșit, inclusiv tiki-taka. E omenește să te plictisești pasând nenorocita aia de minge de 782 de ori, iar la urmă să vezi că ai luat-o cu 1-0. Azi și mâine se joacă semifinalele Champions’ League. Nu am chiar atât de mult tupeu încât să-mi doresc o finală cu Barcelona. În mod logic, Real ar trebui să o scoată pe Bayern. Nu cu 1-0, că ăsta-i scor de tiki-taka, ci să-i dea repede vreo 3 încă din prima repriză, mai ales că tonus trebuie să fie chiar în exces acum. Dincolo, mi-ar plăcea să se califice Chelsea. Nu din ură față de Barcelona, ci calculând cât se poate de „la rece”: Chelsea e mai ușor de bătut în finală, mai ales că Barcelona ar veni ultramotivată după înfrângerea de sâmbătă. V-aș da și scorurile pe care le văd: Barcelona – Chelsea 2-1, Real – Bayern 3-0.