De ce are Steaua Ochiroșii?

Ca să se poată ascunde în cireș, știți bancul! Eu n-am să mă dau însă pe după cireș și afirm că n-am dat ochii peste cap în urma apariției ca marcator pe firmamentul european a lui Ochiroșii. Nici nu mă uit în gura lui Belodedici când îl subevaluează superficial. Pur și simplu știu cum este, ca junior, “să ai pe cineva”. Nici nu aduc aici în discuție talentul. Poți fi dăruit din plin cu har, dublat obligatoriu de voință și încăpățânare pentru a ajunge fotbalist la o echipă de top din fotbalul nostru, dar calea îți este sensibil netezită dacă există cineva, acolo sus, care crede în tine.
Dacă Mihai Stoica ar fi fost sucevean, în locul lui Ochiroșii sigur ar fi fost cel mai talentat dintre juniorii Cetății. Și n-ar fi fost mare diferență, sunt convins. După cum există o mulțime de tineri fotbaliști mustind de talent care-și călesc picioarele până la rupere prin diviziile inferioare, dar pentru ei prea puțini au ochi de văzut. La noi nu cred că există cluburi care să aibă explicit prevăzut în organigramă postul de scouter. Așa că ascensiunea unui june fotbalist fără mari posibilități materiale ține mai degrabă de noroc. Altfel, bag mâna în foc că marea majoritate a jucătorilor de vârsta lui Ochiroșii ar fi transformat acel penalty împotriva slovenilor, fiindcă, date fiind calificarea asigurată și scorul liniștitor, nu era nimic de pierdut la nivel colectiv, ci doar de câștigat la nivel individual. Marea diferență este că Ochiroșii se află acolo unde se află, că intră și joacă niște minute în liga noastră, dar și în liga aia europeană. Și, inevitabil, va crește! Poate, peste ani, va ajunge și în liga spaniolă, împlinind astfel viziunea unuia dintre ultimii poeți ai sportului, Radu Cosașu (apropo, de aflat de ce nu mai scrie acesta vinerea, în Gazetă!), care și-l imagina încă de anul trecut cu un tricou pe care să scrie Ojos Rojos…