Întrebarea din titlu ar putea avea, la prima vedere, un răspuns simplu, respectiv: pentru că este normală schimbarea ofertei politice și diversificarea sa. Nu cred că este așa și vă pot argumenta printr-un exemplu și o întrebare mai degrabă retorică. De ce nu apare un partid serios (puternic) cu orientare ecologistă, cum avem în toate țările UE, dar și la nivelul Parlamentului European? Creșterea ofertei și diversității în peisajul politic autohton ar justifica coagularea opiniilor celor care vor să salveze natura într-un partid. Și ar fi normal! Dar din „spumă mării” apar periodic (înainte de alegeri, în principal) formațiuni politice cu mesaje extremiste care au ca țintă voturile celor frustrați sau „supărați pe viață”, cum se spune în popor. Noi „creații politice” ne prezintă și liderii care dezertează din partide, nemulțumiți de „locul pe liste”, deci de ciolanul acordat, și care se consideră „valori politice” care vor fi urmate de masa votanților. PSD și PNL excelează în furnizarea de astfel de creații, cele mai multe efemere. În ambele cazuri, asistăm la prezența în postură de purtător de drapel a unor personaje (tătuci) buni de gură și fără scrupule.
Am remarcat că noii veniți se înghesuie pe zona extremismului (de ce, cine are interes?), suprasolicitând în mesaje tot mai dure până la limita grotescului sau pușcăriei. „Dau cu parul” (sau toporul) cât mai vârtos pentru a ieși în evidență din mulțimea de partide de buzunar, cu speranța „să facă” multdoritul 5%. Uneori reușesc pentru că au atras pe cei care consideră că rolul opoziției este de a le „spune de la obraz”, soluțiile alternative nu le pricep sau nu vor să le priceapă.
Revenind la întrebarea fundamentală, respectiv cine îi „mână în luptă” și cui folosește „diviziunea” permanentă a spațiului politic, nu putem accepta decât un răspuns valabil. Pe plan intern, partidele mari vor să creeze alternative la formațiunile adverse în creștere de audiență (SOS trebuie să „fure” votanți de la AUR, spre exemplu) și să se prezinte ca „oameni serioși”, total diferiți de zăpăciții încântați de extreme. Pe plan extern, realitatea este mult mai dură, noii sosiți fiind copios ajutați (financiar, propagandistic și chiar antrenând „activiști” pentru acțiuni anarhice, ca în Moldova) în scopul afectării ordinii interne și măririi numărului celor care nu mai cred în democrație (au reușit în Ungaria, Slovacia sau Austria). „Sponsorii” trebuie căutați doar în Est. Nici nu se mai feresc în acțiunile lor.
Cum trebuie să-i tratăm pe noi veniți? Diferit. În funcție de trecutul lor și de „poezia” pe care o recită electoratului. Trebuie să vedem ce au făcut pe plan educațional (cât le-a plăcut cartea și ce studii adevărate au absolvit), al afacerilor (dacă provin din „privat”, mai ales cel fără „afaceri cu statul” e foarte OK), care sunt relațiile politice interne și externe, dar și mediul social în care „se învârt” etc. Acest portret de ansamblu al noului recrut în armata politică (cred că sunt mai mulți decât soldați în România) este esențial și ne dezvăluie dacă „regele e gol” sau nu. Porniți de la adevărul că nu au descoperit soluția fericirii noastre. Analizați și hotărâți fără emoții. Ne-am păcălit prea des cu ele.
Totuși, care este „cântecul de sirenă” de ascultat? Pentru mine, cel al educației și performanțelor. Dar, din păcate, acești interpreți valoroși tac. De frică sau din dispreț față de „clasa politică” în funcțiune? Nu contează. Trebuie să se implice, altfel involuția țării va fi tot mai rapidă. Chiar nu ne pasă de cei „care vin”? Trist!
