De când n-am mai văzut?

După primele două etape din fotbalul de zece, România se află pe locul 1 (Doamne, de când n-am mai văzut așa ceva!?), având maximum de puncte, 6, și golaverajul mai bun cu un gol (6-0 față de 6-1) decât Olanda. Clasamentul este însă nițeluș mincinos, din moment ce Olanda se află acolo după ce a bătut echipele cu care, cel puțin teoretic, ar urma să ne luptăm pentru locul 2, în timp ce noi ne-am întâlnit cu găinile grupei, Estonia și Andorra, aceasta din urmă concurând la titlul de găină globală, din moment ce n-a făcut nici un punct în ultimele treizeci-și-nu-știu-câte de meciuri. La sfârșitul celor două etape, după ce le-am văzut la lucru pe toate cele 6 echipe, pot să afirm că actuala configurație a clasamentului va suferi cu certitudine modificări, deși aș fi foarte bucuros să rămână la fel până la anul, pe vremea asta. Vreau să spun că Olanda, în ciuda celor 6 puncte, este vulnerabilă în apărare, fapt dovedit de presiunea la care a supus-o Turcia în primul meci, dar și de ocaziile, nu multe dar mari, pe care și le-a creat Ungaria în cel de-al doilea. Cu Olanda însă se petrece exact fenomenul de care m-am temut: noul-vechi antrenor, Van Gaal, a adus din nou la echipă starea aia de nebunie care-i era definitorie cu ani în urmă. După jocul infect de la Europene, Olanda a redevenit ea însăși, atacând și iar atacând, ceea ce pentru o echipă cu apărarea varză, cum e a noastră, sună amenințător. Turcii, jucând absolut la fel și în deplasare, în Olanda, și acasă, cu Estonia, sunt și ei ofensivi la extrem. Deci, altă amenințare majoră. Cât privește Ungaria, dacă avem în vedere doar înfrângerea de acasă, cu Olanda, s-ar putea să ne păcălim. Echipa stă bine în teren, șutează foarte bine ori de câte ori i se ivește ocazia, iar faptul că n-a înscris decât o dată Olandei e doar ghinion, comparabil cu al Turciei în Olanda. Ceea ce vreau să spun e că, puse cap la cap toate astea, mă fac să cred că după următorul meci clasamentul de azi va fi doar o amintire. Frumoasă, dar amintire.