De beat ce era, un șofer a evitat tamponarea cu autospeciala poliției în ultimul moment

politie etilotest
politie etilotest

Un bărbat a fost pe punctul să intre în mașina de poliție care venea din sens opus. Incidentul s-a petrecut miercuri la amiază, pe drumul județean 178D, în zona localității Soloneț. Autospeciala de poliție se deplasa dinspre Cajvana spre Todirești, iar la un moment dat agenții au observat un autoturism marca Dacia care venea din sens opus. Șoferul a intrat pe contrasens fără să aibă vreun obstacol în față și a oprit mașina cu doi metri înaintea autospecialei de poliție. Oamenii legii i-au cerut să tragă mașina la marginea carosabilului pentru a nu încurca circulația rutieră, iar apoi l-au legitimat pe șofer. Au constatat că se numește Constantin Tipa și că avea toate documentele în regulă, dar era total dezorientat. În scurt timp s-a aflat și motivul pentru care bărbatul intrase pe contrasens și avea și un comportament ciudat. Rezultatul la verificarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la Spitalul Județean Suceava, unde șoferului i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Recomandări

Șofer care transporta țigări de contrabandă, urmărit la ieșirea din Suceava spre Fălticeni. Suspectul urmărit cu focuri de armă a dispărut printre strujeni de porumb