De-a v-ați ascunselea

De când s-a întors Ibra la Milan, cred că vă imaginați că n-am pierdut nici un meci al acestei echipe, tot așa cum nu pierd nici o secundă din jocurile Juventus-ului, atât timp cât în teren se afla Ronaldo. Așa se face că n-am pierdut primul gol oficial al suedezului, cum n-am ratat nici săritura aia demențială a lui CR7, încheiată cu o minunăție de gol, când s-a ridicat cu mult peste înălțimea la care se afla bara (2,60 m, față de doar 2,44). Indiferent de locurile unde joacă cei doi, îi urmăresc cu speranța, adesea confirmată, că urmează să văd ceva spectaculos pe durata prezenței lor în teren. Spre deosebire de multe alte nume din fotbal, cei doi de mai sus, atunci când nu înscriu, te fac să te gândești că ceva nu-i în ordine. O vreme, am suspectat că Ronaldo nu e în apele lui la Torino. Și chiar cred că nu era. Însă de la începutul acestui an am constatat că jocul sau a redevenit cel din vremea Real-ului, iar golurile au ajuns să fie o chestie de la sine înțeleasă. După ce l-am văzut pe Ibra cu vreo săptămână în urmă înscriind în deplasare un gol în stilul său de o lejeritate unică, am așteptat meciul din ultimul weekend cu speranța că vor urma și altele. N-a fost să fie, chiar dacă Milan juca acasă, iar Ibra a intrat încă de la început. Milan a câștigat greu, cu 3 – 2, fără ca Ibra să fie printre marcatori. Însă rolul său a fost fundamental, faptul că era ținut permanent de câte 2 sau 3 adversari asigurând spațiu de mișcare pentru ceilalți, care astfel au reușit cele 3 goluri. Înclin să cred că a fost chestie de tactică, pusă la punct de Ibra, de antrenor și în ultimă instanță de toată echipa: l-au „ascuns” cu premeditare, spre a le crea celorlalți libertate de mișcare. Mă gândesc dacă nu așa o fi și la Genk, unde antrenorul îl ascunde pe Ianis Hagi tot mai multe minute pe bancă, astfel colegii săi având și ei spațiul altădată ocupat de Ianis. Iar atunci când Genk conduce deja cu 2 sau 3 goluri, e băgat în teren și „necoptul”, poate în semn de recunoaștere a meritelor sale de pe bancă.