David, de la păstor, împărat – o altfel de poveste



David, de la păstor, împărat – o altfel de poveste
David, de la păstor, împărat – o altfel de poveste

O să-ți povestesc o poveste pe care mi-au povestit-o arabii ortodocși din satul Betdjale de lângă Betleem. Demult, demult, departe, departe, înainte de nașterea lui Hristos, era în Betleem un om pe nume Iesei, fiul lui Obed, fiul lui Booz și al lui Rut. Și acest Iesei avea opt fii. Cel mai tânăr dintre fiii lui Iesei se numea David. David era păstor, și păștea oile lângă Betleem. Sfânta Scriptură îl zugrăvește pe David ca pe un tânăr arătos, cu părul castaniu și fața frumoasă. Acest frumos păstor mai era, pe deasupra, neobișnuit de puternic și de viteaz. Când leul sau ursul îi răpeau vreo oaie, el fugea repede după fiară, smulgea oaia din fălcile fiarei, iar pe fiară o omora. Așadar, David era cu adevărat un păstor bun și de încredere al turmei sale dalbe. Și îl cinstea mult pe tatăl său, ca pe Dumnezeu. De multe ori, David dormea pe câmp, pe patul încăpător al pământului, acoperit de pătura țesută cu fir de aur a cerului înstelat. Dar ceea ce îți voi povesti nu s-a întâmplat pe câmp, sub stele, ci într-o peșteră din stâncă de lângă Betleem.
Era o zi fierbinte, cum sunt multe zile în acea țară de la Răsărit. Oile lui David stăteau întinse la răcoare sub un măslin. Soarele ardea cu toată puterea sa, și oile gâfâiau de căldură. Și pe David l-a ajuns o sete de tot supărătoare. Drept aceea, a intrat în acea peșteră ca să scape de arșiță și să se odihnească, în peșteră era răcoare vara și cald în zilele de iarnă. După ce a intrat în peșteră, tânărul păstor s-a simțit dintr-o dată plăcut și s-a așezat; l-a luat somnul degrabă, s-a întins și a adormit. Dar n-a trecut mult timp, și David a simțit ceva rece pe mâinile sale, și s-a trezit din somn. Când a deschis ochii – vai! – a văzut un șarpe îngrozitor cum i se ghemuia pe piept și se încolăcea în jurul mâinilor, își înălța capul turtit deasupra feței lui și își mișca limba despicată! Cu ochii privea țintă, plin de răutate, în fața tânărului – cu ochi care ardeau precum jăraticul, în peșteră era întuneric, și în întuneric ochii acelei fiare, ca două scântei! David s-a cutremurat tot de groază. Era într-o stare disperată, scăparea nu era cu putință. Numai să fi mișcat din mână sau din cap, că șarpele l-ar fi mușcat fără îndoială, vărsându-și otrava în sângele lui. O, cu cât mai ușor i-ar fi fost să se lupte cu leul ce răcnește sau cu ursul care urlă decât cu acea jivină târâtoare mută! Ce să facă?
Deodată și-a amintit David de vechiul său Ajutător în restriști, de Domnul său, și a strigat din inimă plină de durere și plâns: „Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine! Grăbește în ajutorul meu, Izbăvitorul meu dintru atâtea nevoi!” Îndată ce a rostit cuvintele acestea, iată că a răsărit o lumină neobișnuită într-unul din colturile peșterii. Era o lumină în chipul unui glob mare. În mijlocul acelui glob de lumină, David a văzut o fecioară frumoasă, blândă și serioasă în același timp. Fecioara ședea cu capul aplecat în față și ținea în brațe un prunc atât de minunat cum nu văzuseră nicicând ochii fiului lui Iesei. Deodată, pruncul s-a ridicat în poala maicii sale și a privit cu asprime la șarpe cu ochii ca două fulgere. Și a întins pruncul degetul către intrarea peșterii, ca și cum i-ar fi poruncit șarpelui să iasă. David a sărit și s-a întins la pământ înaintea fecioarei și a pruncului. A vrut să își arate în cuvinte recunoștința pentru mântuirea neașteptată, însă tocmai când îi venise cuvântul pe limbă a deschis ochii – dar nu se mai vedea nimic. Și toată peștera se umpluse de oarecare mireasmă dulce, ca de la tămâie și smirnă de mult preț.
Până la moartea sa, David nu a putut să uite această minunată întâmplare. Din păstor a ajuns împărat, dar o păstra mereu în amintire. Ca împărat, el a alcătuit, printre altele, două minunate cântări, una: Celui mai împodobit cu frumusețea decât fiii oamenilor, iar a doua: Împărătesei în haină aurită. Și aceste cântări le cânta ca împărat cu harfa în turnul său înalt din Ierusalim.
Iar tu, băiete, ghici: despre ce peșteră este vorba? Ce înseamnă acel șarpe cumplit? Cine era fecioara, și cine pruncul? Ca să îți fac mai ușor ghicitul tuturor răspunsurilor, te salut cu salutul de bucurie: „Hristos S-a născut!”
(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, București, 2002, pp. 194-196)



Recomandări

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt
Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt