Datoria de peste 800 de miliarde de lei vechi pe care municipalitatea suceveană o are către societatea locală de termoficare Termica SA se va reduce cu circa 750 de miliarde de lei vechi. Aceasta după ce Consiliul Local Suceava a aprobat, în cursul zilei de ieri, două hotărâri prin care se acoperă cea mai mare parte a datoriilor față de SC Termica SA, reprezentând contravaloarea diferențelor la subvențiile pentru căldură.
O primă hotărâre adoptată a fost cea prin care s-a aprobat alocarea către SC Termica SA a sumei de cinci milioane de lei (50 miliarde de lei vechi) pentru subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif a energiei termice. Suma de cinci milioane de lei care va ajunge la societatea de termoficare a fost acordată de Guvernul României din Fondul de rezervă.
Capitalul social al Termica a fost redus cu suma de 70 de milioane de lei
Dacă această hotărâre a fost adoptată de toți consilierii locali, nu aceeași situație a fost și în cazul hotărârii privind acordul de reducere a capitalului social al SC Termica SA. Potrivit acestei hotărâri, Consiliul Local a luat act și a aprobat decizia Adunării Generale a Acționarilor de la SC Termica SA Suceava cu privire la reducerea capitalului social al societății și compensarea sumei de 70 de milioane de lei (700 de miliarde de lei vechi) ce se cuvine CL Suceava cu datoria reprezentând subvenția pentru acoperirea diferenței dintre prețul de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice livrate populației și prețul local de furnizare.
Înainte de votul consilierilor locali, primarul Ion Lungu a explicat că proiectul prevede reducerea capitalului social al SC Termica SA cu un număr de 700.000 de acțiuni, cu o valoare totală de 70 de milioane de lei. În același timp, această sumă, care revine doar acționarului unic Consiliul Local Suceava, se compensează cu o parte din datoria pe care deliberativul o avea către societatea de termoficare. Ion Lungu a mai precizat că este posibil ca după această iarnă, datoriile primăriei către SC Termica SA Suceava să fie de aproximativ 150 de miliarde de lei vechi, sumă care include și subvențiile care se acumulează în această perioadă.
Pe de altă parte, Lungu a precizat că în ședința Consiliului Local de săptămâna viitoare va fi propus un proiect prin care se va majora capitalul SC Termica SA cu aproximativ 670 de miliarde de lei vechi, respectiv contravaloarea a 155 de hectare de teren care vor trece în proprietatea societății de termoficare și care în prezent sunt ale municipalității.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că proiectul prin care capitalul social al SC Termica SA Suceava a fost redus cu suma de 70 de milioane de lei nu a fost votat de consilierii locali ai PSD. Aceasta după ce consilierul Ovidiu Donțu a contestat legalitatea prin care s-a procedat la reducerea capitalului cu cele 70 de milioane de lei.
Compensări
Datoria Primăriei Suceava către Termica se reduce cu circa 750 de miliarde de lei vechi
