Darurile Sfântului Duh

Darul Duhului Sfânt care se putea păstra numai prin Cuvântul lui Dumnezeu a fost pierdut de oameni în urma păcatului strămoșesc. Fiul lui Dumnezeu S-a născut ca om din Sfânta Fecioară Maria fără păcatul strămoșesc, dar nu a stat în rai ca primii oameni. El „S-a născut sub Lege” (Galateni 4, 4), stare care a durat până la Botezul sau în Iordan (Galateni 4, 1-2). Botezarea sa de către Ioan (Matei 3, 13-17) a însemnat, nu curățirea de păcate pentru Cel fără de păcat, ci ungerea Sa cu Duhul Sfânt de către Dumnezeu Tatăl. Prin Duhul care S-a pogorât la Botez, Iisus este mai mare decât Ioan Botezătorul prin care S-a botezat.
Legătura cu duhul sfânt El era în același timp și Dumnezeu arătat în trup și îndreptat în Duhul (I Timotei 3, 16), așa cum nu-l cunoșteau cei din Vechiul Testament, și nici Ioan Botezătorul. La ungerea cu Duhul Sfânt se referă Sfinții Părinți atunci când explică filiația divină a lui Hristos. Astfel Sf. Irineu de Lyon spune: „Numele lui Hristos înseamnă cel ce unge și cel ce este uns și ungerea însăși în care El a fost uns. Tatăl a dat ungerea, Fiul este cel uns în Duhul, care este ungerea însăși, așa cum i s-a spus proorocului Isaia: Duhul Domnului peste Mine care M-a uns”. Sfântul Atanasie cel Mare (Oratio contra arianos) vorbește despre ungerea cu Duhul Sfânt în legătură cu doctrina îndumnezeirii omului, când spune că ungerea lui Hristos dăruiește creștere și îmbunătățire pentru cei muritori. Ungerea cu Duhul este superioară ungerii cu untdelemn din Vechiul Testament.
Duhul Sfânt este și ungere și trimitere Ungerea cu Duhul Sfânt înseamnă și trimiterea la propovăduire, așa cum arată Iisus însuși la începutul lucrării Sale misionare: „Duhul Domnului peste Mine, care M-a uns sa binevestesc…” (Luca 4,18; Isaia 42, 7), ca împlinire a făgăduinței profețite: „Iată sluga Mea, pe care o sprijin, Alesul Meu, întru care are bunăvoința sufletul Meu! Pune-voi peste El Duhul Meu și El va propovădui popoarelor Legea Mea” (Isaia 42, 1). El este „omul”, Adam cel de-al doilea, zidit ca să fie omul Cuvântului lui Dumnezeu, și prin aceasta locaș al Duhului Sfânt. Pe El ” Tatăl l-a sfințit și L-a trimis în lume” (Ioan 10, 36).
Duhul Sfânt este și ungere și trimitere. Duhul care din veci odihnește peste Fiul lui Dumnezeu, acum împodobește și firea Sa umană. El este Unsul Domnului, Hristosul, în care Cuvântul este mai întâi ungere, îmbrăcare cu podoabă, încingere cu putere, sfințire, preoție și numai prin aceasta apoi și învățătură. Căci sarcina Sa este cea vestită prin profeție: „În vremea aceea voi scrie Legea Mea în inimile lor” (Ieremia 31, 33).
„Șezi de-a dreapta Mea…” El este cel trimis să stea de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl în lume întru lumină, în darurile Duhului Sfânt: „Zis-a Domnul Domnului Meu: Șezi de-a dreapta Mea… ” (Matei 22, 44; cf. Ps. 109, 1). Cuvântul Său are putere pentru că El este împodobit cu darurile Duhului Sfânt: „împodobit ești cu frumusețea mai mult decât fiii oamenilor, revărsatu-s-a har pe buzele Tale.
Pentru aceasta Te-a binecuvântat pe Tine Dumnezeu în veac. Încinge-te cu sabia Ta peste coapsa Ta, Puternice, cu frumusețea Ta și cu strălucirea Ta. Încordează-ți arcul, propășește și împărățește, pentru adevăr, blândețe și dreptate și minunat Te va povățui dreapta Ta”. (Ps. 44, 3-6). Cu numele de Hristos, Mântuitorul era mlădița care semnifica roadele Duhului Sfânt, și cu care El mergea înainte, în sensul: întâi de a face și apoi de a învăța, întâi a mișca inimile și apoi a le călăuzi. (Diacon dr. Ioan Caraza)