Elevii din clasa a XI-D a Colegiului „Ștefan cel Mare” au organizat o chetă, împreună cu colegii de la alte licee, și au adus bucurie în ochii copiilor cu nevoi speciale din Centrul de Plasament „Sfînta Maria”, din Suceava. Copiii din acest centru au primit cadouri, iar liceenii le-au împodobit un brad întocmai ca în povești. Toți copiii aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului s-au bucurat de un Moș Crăciun foarte darnic, prin bunăvoința mai multor sponsori și oameni de bună credința. Fundațiile Mission Without Borders, Eagle House și numeroase persoane fizice care au dorit să-și păstreze anonimatul au contribuit la tolba moșului pentru copiii din toate centrele de plasament din județ. Copiii, indiferent de vîrstă, au fost pregătiți pentru aceste vizite cu programe speciale concepute pentru sărbătorile de iarnă. În aceste momente sînt în plină desfășurare pregătirile pentru masa și petrecerea de Revelion în centre de plasament de la Suceava, Falticeni și Solca, centre în care adolescenții sînt principalii coordonatori ai activităților. Și copiii din complexul Blijdorp – O Nouă Viață au avut niște sărbători speciale, aceștia fiind implicați în mod direct în pregătirea cozonacului.