Dar dacă era VAR…?



Ceva îmi scapă în înșiruirea logică a evenimentelor. Cronologic, numai lansarea ideii de introducere și pe terenurile de fotbal a unui „Hawk-Eye” (în traducere, ochi de șoim, deci nu mai e nevoie de explicații) după modelul din tenis a stârnit aprige discuții, dezbateri, comentarii, toate acestea declanșate de marii beneficiari ai blaturilor fără de care fotbalul părea că nu poate să existe. Chestiile alea cu „eroarea umană”, cu „arbitrul suveran”, cu „deciziile nu se discută și nu se revine asupra lor” au fost inventate și promovate cu obstinație, preț de mai bine de un secol, de toți blatiștii și hoții din sistem, ca justificare pentru proștii de spectatori a tâlhăriilor din teren produse de golanii cu fluier sau steag. Totuși, știința și tehnologia evoluând, e clar că nu se putea amâna la infinit introducerea unui sistem de detectare a greșelilor sau a hoțiilor. E ca și cum în atletism s-ar fi păstrat măsurătoarea cu ruleta în locul celei cu dispozitive optice. Ei bine, acolo unde s-a experimentat VAR-ul, glasul tâlharilor a amuțit, după încercări repetate de a discredita sistemul. S-a demonstrat că există penalty-uri nevăzute care s-au acordat ulterior, dar și invers: penalty-uri fluierate, însă anulate după vizionare. Tot așa și la ofsaiduri ori la goluri, acordate ori anulate, de la caz la caz. Sistemul a fost testat în campionate importante din Europa, iar utilizarea lui la ultimul Campionat Mondial îmi dăduse speranțe că acesta se va introduce obligatoriu pe întreaga planetă, contribuind la curățirea absolut necesară a fotbalului mondial. Spre uluirea mea, cupele europene au început așa cum știam, cu fluierașii și stegarii la comenzi, complet dezlegați în absența „asistentului” video. S-a ajuns astfel să vedem eliminat un fotbalist care dincolo de faptul că e cel mai bun din lume de mulți ani încoace, nu este nici vreun asasin deghizat. Gestul pentru care Ronaldo a primit roșu este mai degrabă tandru, iar idioții din presă care îi dau dreptate tâlharului cu fluier, cu siguranță că n-au călcat în viața lor pe un teren de sport. Dacă pe lângă imbecilii în cauză (că și ăla cu steag a contribuit consistent) ar fi existat și „domnul” VAR, sunt absolut convins că jocul nici n-ar fi fost oprit, darămite să se mai fi făcut de râs, panaramele dracului, cu o eliminare inventată…



Recomandări

Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava

Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava. Credit foto Mihai Barbu
Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava. Credit foto Mihai Barbu

Șoldan vrea să transforme Broșteniul într-un mare șantier al solidarității pentru reconstrucția caselor distruse de inundații

Gheorghe Șoldan anunță începerea lucrărilor pentru reconstrucția caselor din Broșteni care au fost distruse de inundații
Gheorghe Șoldan anunță începerea lucrărilor pentru reconstrucția caselor din Broșteni care au fost distruse de inundații

Șoldan: „Sprijinul financiar acordat de CJ Suceava comunelor Ostra și Stulpicani a permis începerea lucrărilor de urgență de după calamități”

Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații
Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații