Actorul britanic Daniel Radcliffe, care îl interpretează pe celebrul Harry Potter în seria omonimă de succes, a devenit subiect de scandal în presa britanică, unde a apărut o fotografie în care acesta pare că fumează marijuana, la o petrecere, potrivit dailymirror.co.uk.
Potrivit unui articol din tabloidul britanic, Daniel Radcliffe ar fi fumat o țigară cu marijuana la o petrecere care a avut loc la Londra. Sursa este o invitată la petrecere, Wadia Tazi, în vârsta de 26 de ani, care a povestit cum actorul și-a aprins o astfel de țigară, le-a spus celorlalți că „îi place iarba” și a lăsat o fată să îl murdărească pe față cu cerneala dintr-un stilou, părând să nu conștientizeze ce se întâmplă.
Daily Mirror a publicat, de asemenea, o fotografie cu Radcliffe cu fața murdară de cerneală și fumând dintr-o țigară rulată, numindu-l pe acesta „Harry Pothead” (pot = iarbă).
În replică, purtătorul de cuvânt al actorului a negat „categoric” afirmațiile apărute în ziar, precizând că „Daniel fumează, într-adevăr, ocazional, țigări rulate”, dar cu tutun obișnuit, se arată în declarația preluată de Reuters.
Reprezentantul actorului a mai spus că vor fi luate „măsurile necesare” vizavi de aceste afirmații.
Daniel Radcliffe, în vârsta de 20 de ani, a devenit faimos pentru interpretarea celebrului vrăjitor Harry Potter în filmele realizate după cărțile autoarei britanice J. K. Rowling.
Cele șase pelicule realizate până în prezent au avut încasări de mai multe miliarde de dolari. Ultima carte – „Harry Potter și Talismanele Morții” – este în curs de ecranizare în două părți.