Dani Oțil și-a făcut firmă de producție TV pentru a realiza materiale despre enduro și offroad



Prezentatorul TV Dani Oțil și-a înființat o firmă al cărei domeniu principal de activitate este producția cinematografică, video și de programe de televiziune, el declarând pentru MEDIAFAX că vrea să realizeze, printre altele, materiale despre curse enduro și offroad.
Firma Dani Oțil S.R.L. a fost înființată pe 11 decembrie 2009 și are sediul social în satul Ulmeni, comuna Ulmeni (județul Buzău), potrivit unui extras din Registrul Comerțului publicat în Monitorul Oficial.
Fondatorul și administratorul firmei este Daniel Zeno Oțil. Potrivit aceluiași Registru al Comerțului, Dani Oțil S.R.L.are ca domeniu principal de activitate „producția cinematografică, video și programele de televiziune”.
„Fac producție media de ceva timp. Am o echipă cu care filmez curse enduro și offroad”, a declarat Dani Oțil pentru MEDIAFAX.
Acesta a spus că unul dintre cele mai recente filme realizate de echipa sa, „Romanian Extreme Adventure 2009”, a fost difuzat la Antena 1. Cât despre implicarea sa în producțiile cinematografice, vedeta TV a spus că, pentru moment, nu se va implica în asemenea proiecte.
Printre activitățile secundare ale Dani Oțil S.R.L. se numără închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, activități de consultanță pentru afaceri și management, activități ale agențiilor de publicitate, servicii de reprezentare media, activități de studiere a pieței și de sondare a opiniei publice, activități de distribuție a filmelor cinematografice, video și a programelor de televiziune, activități de realizare a înregistrărilor audio și activități de editare muzicală, activități de postproducție cinematografică, video și de programe de televiziune.
Dani Oțil este prezentatorul emisiunii matinale „’Neatza cu Răzvan și Dani”, difuzată pe Antena 1.