Tehnicianul Dan Petrescu a dezmințit, joi, informația potrivit căreia va părăsi echipa Sportul Studențesc pentru a semna cu formația Wisla Cracovia, liderul la zi al campionatului Poloniei.
„Nu este adevărat că plec. Nu am fost în Polonia așa cum s-a scris”, a declarat Dan Petrescu înaintea antrenamentului susținut joi după-amiază de formația Sportul Studențesc pe terenul ICAR. Tehnicianul, care miercuri a lipsit de la antrenamentul echipei din Regie, a menționat că există în continuare posibilitatea ca din retur să conducă o echipă din străinătate. „Mai am oferte din Anglia”, a precizat Petrescu. Cotidianul polonez Przeglad Sportowy a dezvăluit în numărul său de miercuri că gruparea Wisla Cracovia i-ar fi înaintat o ofertă tehnicianului echipei Sportul Studențesc, Dan Petrescu, acesta solicitând un salariu de 300.000 de dolari pe sezon. Dan Petrescu și-a afirmat intenția de a părăsi gruparea Sportul Studențesc și România, după ce Ion Crăciunescu a fost demis din funcția de președinte al CCA, subliniind din nou acest lucru după realegerea lui Mircea Sandu în fruntea FRF. Contractul lui Dan Petrescu cu Sportul Studențesc expiră în iunie 2008.
