Solistul trupei Holograf și realizatorul TV Dan Bittman a fost numit consilier al ministrului Finanțelor Publice pe probleme privind imaginea instituției în rândul populației, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul de resort, Sebastian Vlădescu.
„Vreau feedback de la populație. Bittman fiind o persoană populară și care nu este legată de minister, vom putea avea o opinie obiectivă privind imaginea ministerului. El poate afla părerea populației. Vreau să știu ce gândește populația despre MFP”, a explicat Vlădescu, pentru MEDIAFAX.
În urmă cu două săptămâni, Vlădescu l-a numit consilier pe probleme de comunicare pe realizatorul de emisiuni și radio Andrei Gheorghe.
„Dan Bittman va încerca să găsească acele soluții de a comunica cu cetățenii. Sper ca cei doi (Dan Bittman și Andrei Gheorghe – n.r.), împreună cu oamenii tehnici de la Ministerul Finanțelor, cum ar fi pe Trezorerie sau fonduri structurale, să găsească modalitatea să transmită informația într-un mod perceptibil”, a spus Vlădescu în Parlament.
Întrebat dacă există o relație de prietenie cu Dan Bittman, ministrul Finanțelor a arătat că expresia potrivită ar fi că se cunosc.
„Sunt doi oameni pe care îi apreciez pentru ce au făcut în meseriile lor. Sper că își vor face treaba împreună”, a mai spus Vlădescu.
Bittman: Rolul meu va fi ca acest minister să nu mai fie privit ca un balaur
Cântărețul Dan Bittman, membru al formației Holograf, a declarat ieri, pentru MEDIAFAX, că în funcția de consilier al ministrului Finanțelor Publice pe probleme privind imaginea instituției în rândul populației va face legătura între „viața reală” și cea a politicienilor.
„Sună pompos (…). Toată lumea vorbește de o funcție de consilier de parcă ar fi o funcție de ministru. Dar nu cred că sunt atât de important”, a spus Bittman despre noua sa funcție.
„Probabil că domnul Vlădescu încearcă să atragă și oameni care trăiesc în viață normală, reală și, probabil, rolul meu va fi să fac legătura între lumea asta și cea a politicienilor, care au ajuns să trăiască în altă lume”, a declarat cântărețul.
„Probabil rolul meu va fi ca acest minister să nu mai fie privit ca un balaur cu șapte capete”, a completat Bittman.
Potrivit acestuia, el își va prelua funcția, cel mai probabil, începând de săptămâna aceasta, după ce vor fi perfectate actele.
În ceea ce privește emisiunea pe care acesta o are la TVR 1, „Dănutz SRL”, Bittman a spus că va continua să o realizeze. De altfel, el va susține și două concerte, alături de Holograf, pe 24 și 25 februarie, la Sala Palatului București. „Doar n-o să renunț la partea cea mai frumoasă a vieții”, a spus el.