Damascus Gate, cel mai mare restaurant din lume



Are o suprafață de 54.000 de metri pătrați, o bucătărie de 2.500 de metri pătrați, 1.800 de angajați și poate găzdui 6.012 clienți. Este vorba despre restaurantul Damascus Gate din capitala Siriei, care a intrat în cartea recordurilor ca fiind cel mai mare din lume.
Directorul filialei siriene a Cărții Recordurilor, Qusai Halsa, a anunțat pentru televiziunea arabă că, după patru ani, restaurantul „Damascus Gate“ a reușit să-l depășească pe cel thailandez, „Dragonul de Aur“, care are o capacitate de 5.000 de persoane.
Muhanned al Samman, directorul mega restaurantului sirian, își amintește că pentru construcția acestuia au fost necesari doi ani, iar costurile s-au ridicat la peste 27 de milioane de dolari.
Localul oferă o varietate enormă de specialități gastronomice, printre care se numără preparate tipice ale bucătăriei chineze, iraniene și indiene. Aici nu se oferă însă băuturi alcoolice.
Pentru ca oaspeții să se simtă cât mai bine, restaurantul este dotat cu patru ecrane gigant, șase televizoare, cinci fântâni, o sală de jocuri, o pistă de ciclism și un tren electric.
Atracția cea mai prestigioasă este însă un meteorit care valorează 15 milioane de dolari, după cum afirmă directorul restaurantului. El a subliniat că piatra a stârnit interesul celor de la NASA, care însă au refuzat să o cumpere. Potrivit lui Samman, meteoritul, care cântărește 106 kilograme, a fost găsit în Siberia, în 1947, și a fost proprietatea Uniunii Sovietice.