„Dacă voiești să ai vreun folos de la Anul Nou, mulțumește Domnului pentru anul care a trecut”

Anul îți va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât și în cea de pe urmă, și în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beția înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârnește furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce liniște. Acela aduce neliniște în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de față.
Căci nimic nu poate așa de tare a însenina ca învățătura înțelepciunii: a prețui puțin lucrurile de acum, a ținti la cele viitoare, a recunoaște cele pământești ca trecătoare și a nu le socoti statornice, nici bogăția, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înțelepciune, atunci poți să privești pe un bogat fără să-l zavistuiești, poți să ajungi la nevoie și la sărăcie, și totuși să nu-ți pierzi curajul.
Creștinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutății și al vicleșugului, ci întru azimele curăției și ale adevărului” (I Corinteni 6, 8).
Conștiința
Dacă ai conștiința curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite și îndestulându-te cu așteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conștiința liniștită și ești împovărat cu multe păcate, atunci poți să ții mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jelește.
Căci ce-mi folosește mie o zi senină, când conștiința mea este întunecată?
Așadar, dacă voiești să ai vreun folos de la Anul Nou, mulțumește acum când a trecut un an, mulțumește Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieții tale și zi către tine însuți: „Zilele aleargă și trec, numărul anilor se împlinește, eu am și săvârșit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deșert și gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea ușii, viața mea merge spre bătrânețe”.
Acestea să le cumpănești în ziua Anului Nou, la acestea să gândești în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deșertăciune și anii lor au trecut repede” (Psalmul 77, 37).
Mai departe! Poate tu trebuie să-ți faci prieteni. Fă-ți prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ți faci vrăjmași, fă-ți-i pentru Dumnezeu! Însă cum putem noi să ne facem prieteni și vrăjmași pentru Dumnezeu?
Să nu căutăm prieteni de la care primim daruri, de care suntem invitați la masă și care ne părtinesc în lucrurile cele pământești, ci să ni-i câștigăm pe acei prieteni care totdeauna țin sufletul nostru în rânduială, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc greșelile noastre, dojenesc încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăși ne ridică, și prin sfat și rugăciune ajută apropierea noastră de Dumnezeu.
Ajută-l pe cel nevoiaș
Dar și vrăjmași trebuie să-și facă cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, călcător de lege, plin de păcate și de socotințe rele, care voiește să te ducă la cădere și să te amăgească, retrage-te și fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te smintește ochiul tău cel drept, scoate-l și-l aruncă de la tine” (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îți poruncește ca și pe prietenii pe care tu îi iubești ca pe ochiul tău, și care îți sunt foarte folositori în viață, să-i smulgi și să-i arunci de la tine, când mântuirea ta cere aceasta.
Când te duci în societate și trebuie să vorbești multe, fă și aceasta pentru Dumnezeu. Și când taci, să taci pentru Dumnezeu. Cum poate însă cineva să facă acestea pentru Dumnezeu? Când tu, în societate, nu vorbești cu alții despre lucruri pământești, despre lucruri deșarte și nefolositoare, ci despre adevărata înțelepciune, despre cer și iad; când nu vorbești nimic de prisos și fără de minte, precum: cine a dobândit o dregătorie, cine a fost pedepsit și pentru ce, cum a câștigat cutare așa de mult și s-a făcut așa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce unul nu a moștenit, pe când el are cea mai mare nădejde la aceasta, și altele asemenea.
Iarăși, tu poți să taci pentru Dumnezeu atunci când vei fi tratat cu îndrăzneală sau ocărât, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu noblețe de suflet și nu vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.
Așadar, de ne rugăm, ori de postim, de pedepsim, ori iertăm, de lăudăm, sau dojenim, de intrăm, ori ieșim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu. Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim.
Iar cuvântul Apostolului totdeauna să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură și ca pe o comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le grăim, să le săvârșim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la Domnul, atât aici, cât și la sfârșitul acestei călătorii pământești.
Căci El zice: „Cine Mă cinstește pe Mine și Eu îl voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Însă nu numai cu cuvintele, ci și cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui se cuvine cinstea și slava, și închinăciunea, acum și în vecii vecilor. Amin. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la duminici și sărbători)
(www.ziarulumina.ro)