Începutul de campionat invizibil (o premieră mondială, să recunoaștem) ne-a arătat un CFR Cluj pus pe fapte mari (tot așa ne-a păcălit și în turul ediției trecute, când luase un avantaj ce părea insurmontabil pentru adversari, pentru ca în finalul de campionat să gâfâie ca „ăla negru de respira greu”, bașca jocurile ălea antologice cu Anorthosis Famagusta, ciprioții care păreau brazilieni pe lângă jucătorii CFR-ului care erau străini cu toții – de fotbal!), deși un 4-0 cu Otopeni mi se pare un rezultat doar normal. Am mai văzut un Rapid jucând altceva decât el însuși în ultimii ani, mulți la număr, fapt care demonstrează, dacă mai era nevoie, că toți cei care s-au perindat pe acolo, indiferent că-i cheamă Rednic, Lucescu ori – ptiu!, Nae Manea, n-au avut nici o treabă nici cu „spiritul Rapidului” (ăla din vremea lui Ozon sau, mai târziu, a lui Niki Dumitrescu și Ionescu) și nici cu spiritul fotbalului în general. Se vede clar că un antrenor adevărat știe și să-și așeze jucătorii în teren, și să-i facă să joace chiar fotbal, nu țurca. Iar Peseiro ăsta are și ceva în plus: nu uitați că a fost secund la Real Madrid, exact în perioada cea mai frumoasă din ultimii ani, când acolo jucau Figo, Zidane, Ronaldo și Roberto Carlos. Așa că mai vechea poreclă, cea de „Real Giulești” s-ar putea ca abia acum să-și găsească justificarea. Pe Steaua nu am văzut-o încă, până la meciul cu Vasluiul mai fiind câteva ore, în momentul când scriu eu acest articol. Dar având în vedere voioșia cu care a jucat amicalul cu Roma, e neîndoielnic că și aici lucrurile stau mai bine decât în trecutul campionat. Așadar, candidatele la titlu stau binișor pentru un campionat de tot râsul cum este al nostru. Am uitat ceva? A, da. Mai e una, tradițional candidată și ea, dar la care de câțiva ani buni doar se mimează angajarea în luptă: Dinamo. Echipa pe care nu cred că poate jura cineva că n-o conduc din umbră tot generalii de miliție, mână în mână cu traficanții de butelii scoși la vedere. Ce pretenții de performanță poate avea, din moment ce Dănciulescu e în continuare marea speranță în atac, Moți – cea din apărare, iar transferul – bombă al verii era considerată revenirea lui ăăă…, cum îi zice?…, aha: Kiriță. Și bine face că-l ține pe Lobonț, că fără el juca pe Areni, sâmbăta de la ora 11. Dar dacă pleacă Lobonț!?