Dacă nu Federer, atunci cine?

Ediția din acest an a Masters-ului de tenis masculin se arată a fi una cu adevărat interesantă și spectaculoasă, desfășurată pe fondul unei bătălii pe viață și pe moarte între două generații de sportivi. Forțând puțin calculul și actele de identitate ale lor, aș zice că sunt chiar trei generații: cea alcătuită dintr-un singur personaj, Roger Federer, mai bătrân decât toți ceilalți, apoi cea a veșnic frustraților Rafa și Nole, turbați să-l ajungă și chiar să-l întreacă pe Roger în toate recordurile sale (deși, slavă Domnului, dețin și ei sumedenie de alte recorduri), și, desigur, cea de a treia, alcătuită din ceilalți cinci participanți la spectacol, ale căror calități sunt indiscutabile, dar ale căror performanțe nu vor ajunge nici pe departe comparabile cu ale celor trei coloși nici dacă ar fi să trăiască și să joace preț de câte trei vieți fiecare. Am urmărit absolut toate meciurile și mi s-a confirmat, chiar și atunci când au reușit mingi de mare efect, că dintre calitățile celor cinci juni, în mod evident dominantă este aceea de măciucar. Indiferent ce nume ar purta și ce cetățenie ar avea, măciucarul reușește adesea să se impună în dauna unui jucător complet. Este exact ceea ce s-a petrecut în meciul de debut al lui Federer, când măciucarul austriac Thiem l-a bătut, reușind să-i dea racheta peste cap cu primul serviciu, de nenumărate ori. Federer fiind om, nu robot, a cedat psihic în felul lui elegant și a pierdut în două seturi. Și-a revenit puțintel în al doilea meci, contra unui măciucar italian numit Berrettini, pe care l-a bătut mai greu decât bănuiam. În sfârșit, meciul decisiv, contra reprezentantului generației a doua, Nole, meci decisiv, de care pe care, fiindcă și pe Nole îl bătuse măciucarul Thiem. A fost nu un show, nu o demonstrație, nu un recital, ci toate astea la un loc și încă multe altele. A fost, de fapt, o lecție de tenis pe care domnul Federer i-a predat-o sârbălăului, ca să nu mai existe discuții despre cine și ce. Ei, acu’, că ne-am lămurit și cu asta, mai rămâne să-l vedem pe Roger distrugând în ultimele două meciuri doi măciucari, unul fiind Thiem care, fără lecția asta, ar putea pleca crezând că și el e jucător de tenis. Eroare. Singurul din cei opt este bătrânelul ăla de 38 de ani, care aleargă și lovește acum mai bine decât o făcea acum 20 de ani. Și parcă și ceilalți doi, tot bătrâni, joacă tot tenis.